LA VOLAN. În 2015 se lansează prima mașină de serie alimentată cu hidrogen

Data publicării:
crop-toyota-mirai-sursa-toyotacom

Toyota lansează la începutul anului viitor prima mașină din lume alimentată cu hidrogen, fabricată în serie. Mirai este numele acestui model, iar vânzările vor debuta în Japonia, urmând ca spre sfârșitul lui 2015 să fie comercializată și în SUA și Europa. Prețul unui exemplar lansat pe piața din Japonia ajunge la echivalentul sumei de 50.000 de euro. Rezultatul folosirii acestui sistem de propulsie face ca sedanul japonez să aibă emisii de dioxid de carbon zero. Cu un plin de hidrogen, automobilul poate parcurge o distanță de 500 de kilometri, iar alimentarea nu durează mai mult de cinci minute. Hidrogenul stocat sub presiune în două rezervoare alimentează o pilă de combustie. Acolo se produce curentul electric care pune motorul în funcțiune. Automobilul japonez dezvoltă 160 de cai-putere și accelerează de la zero la o sută de kilometri pe oră în zece secunde.

Ca o concluzie, putem spune că Toyota Mirai este un vehicul cu sistem de propulsie inovator care va face diferența între producătorul auto japonez și restul constructorilor din domeniu. Ce nu putem spune, este cât de atrăgătoare va fi pentru clienți din punct de vedere al designului, care conține o doză mare de nonconformism.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Câți bani câștigă, de fapt, iubita lui Ilie Bolojan. Venitul lunar al asistentei medicale din Oradea
Digi FM
Diana Dumitrescu, o nouă decizie drastică după ce s-a pocăit: „Mi-am dat viața Domnului și îl las să o...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cum arată azi, la 53 de ani, Darren Hayes de la Savage Garden. În 2025 a suferit un accident care l-a lăsat...
Film Now
De ce a murit Victoria Jones, fiica actorului Tommy Lee Jones. Ce au descoperit medicii legiști
Adevarul
Escrocherie spectaculoasă în Spania: un tânăr s-a cazat la hoteluri de lux și a plătit doar un cent...
Newsweek
Grindeanu, noi informații despre ajutoarele la pensie din această primăvară. „Banii vor fi în buget”
Digi FM
Conacul lui Charlie Watts, scos la vânzare. Regretatul baterist de la The Rolling Stones a fost fascinat de...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Poluarea aerului poate contribui în mod direct la apariţia unei boli grave. Cei care au suferit un AVC sunt...
Digi Animal World
A pornit mașina de spălat și a auzit țipete din interior. Când a deschis, a realizat imediat că făcuse o...
Film Now
Calista Flockhart și Harrison Ford, sărut romantic pe pista aeroportului. Căsătoriți de 15 de ani, la fel de...
UTV
Loredana Groza vorbește despre relația dintre Iulia Vântur și Salman Khan. „Un bărbat care știe cum să...