Video „Le-am avut, dar le-am scos”. Obiectele obligatorii în mașină: de ce poți primi amendă chiar dacă le ai, dar uiți un detaliu esențial

Data publicării:
autoturism pe strada
Triunghiul reflectorizant, trusa de prim-ajutor și extinctorul trebuie să fie mereu în mașină și în termen de valabilitate. Credit foto: Guliver/Getty Images

Mulți șoferi le cumpără, le pun în portbagaj și uită de ele cu anii. Este vorba despre obiectele care, potrivit legii, nu trebuie să ne lipsească din mașină: triunghiul reflectorizant, trusa de prim-ajutor și extinctorul. Amendă putem lua și dacă sunt expirate, atrag atenția polițiștii.

Nicio mașină nu ar trebui să pornească la drum fără kitul de siguranță. Specialiștii ne recomandă să avem obiectele de prim-ajutor la îndemână pentru că, în caz de accident sau incendiu, fiecare secundă contează.

„Ele trebuie amplasate în mașină în locuri ușor accesibile, ca să putem să le scoatem cu ușurință atunci când avem o situație de urgență”, transmite jurnalistul Digi24, Bianca Venter.

În plus, trusa de prim-ajutor și stingătorul de incendiu expiră, așa că ar trebui verificate periodic.

„Îl verifică cei de la reprezentanță, când duc mașina, și-mi spun dacă trebuie sau nu trebuie schimbat”, spune un șofer din Brașov.

„Triunghiurile le am. Și trusa o am, extinctor nu. Le-am avut, dar am fost de curând în concediu și le-am scos din mașină”, mărturisește un alt conducător auto.

„Și mai important e să știm să le utilizăm. Eu am trusa medicală, știu să pun un pansament, dar dacă sunt lucruri complicate, cum ar fi un garou sau o asistență medicală un pic mai complexă, nu cred că ne descurcăm”, e de părere o șoferiță.

„Tot timpul folosim stingătorul în această poziție, la fel cum îl luăm de pe masă. Niciodată nu-l utilizăm în lateral sau cu capul în jos, pentru că n-o să facă altceva decât să iasă gaz din el, fără agent de stingere”, explică Ioan Pascu, director vânzări magazin de profil.

„Legea nu prevede o sancțiune distinctă între lipsa acestor obiecte și expirarea termenului de valabilitate. Amenda, în ambele situații, poate fi cuprinsă între 4 și 5 puncte”, transmite purtătorul de cuvânt al IPJ Brașov, Andreea Ciocoi.

Conducătorii auto sunt sfătuiți să cumpere produsele doar din magazinele certificate.

reporter: Bianca Venter
operator: Dan Dascălu

Editor : Izabela Zaharia

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum arată Petre Roman la 80 de ani și ce pensie încasează lunar. Ipostaza rară în care a fost surprins fostul...
Digi FM
Probleme pentru Adriana Iliescu, femeia care a devenit mamă la 66 de ani. Se judecă de peste 20 de ani cu...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Un rol celebru, o dependență dezastruoasă, Demi Moore și Madonna. Povestea din culisele Hollywoodului...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Tommy Lee Jones, prima apariție pe covorul roșu la mai bine de nouă luni de la moartea fiicei sale. Ethan...
Adevarul
Polițiștii din Satu Mare au o nouă misiune: să cântărească lemnele de foc pentru încălzirea sediilor. Val de...
Newsweek
Un pensionar va primi o creștere de 1.400 lei a pensiei. Instanța a decis că a muncit în condiții speciale
Digi FM
Prăjitură cu mere și scorțișoară. Rețeta simplă, pufoasă și aromată, perfectă pentru zilele reci
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Mormântul lui Tutankhamon ar putea ascunde un secret vechi de peste 3.300 de ani. Descoperirea care ar putea...
Digi Animal World
Turiștii de pe o plajă din Australia, șocați de o creatură ieșită din ocean. Este considerată „cea mai...
Film Now
Joe Manganiello rupe tăcerea despre anii cu Sofia Vergara: "Eram din ce în ce mai bolnav". Ce acuzații îi...
UTV
Mincu s-a căsătorit civil la doi ani de la divorț. „Și pentru o clipă, totul s-a oprit”