Mădălin Voicu despre timbrul de mediu: „O taxă proastă, neinspirată”

Data publicării:
2601madalin-45990

De exemplu, diferenţa de taxă între o maşină cu motor diesel Euro4 de 1.500 de centimetri cubi şi una cu motor Euro4 pe benzină de 1,6 litri este de peste 700 de euro. Adică 483 de euro faţă de 1.187 de euro. În plus, timbrul de mediu este şi el discriminatoriu.

Deputatul PSD Mădălin Voicu a vorbit la emisiunea „Săptămâna sub lupă” despre controversata taxă de mediu, considerând că este una neinspirată, care naște speculații.

„Este o taxă proastă, neinspirată. Este făcută de oameni care nu gândesc cum trebuie. În momentul în care lansezi o astfel de lege, trebuie să te ferești de vreo speculație care se poate face de pe margine. Se face o concurență neloială și se încurajează mașinile electrice în detrimentul celorlalte”, a spus Mădălin Voicu.

Timbrul de mediu va fi aplicat numai autovehiculelor de pasageri cu cel mult opt locuri şi va fi stabilit luând în calcul integral emisia de dioxid de carbon, nu doar 30% ca în prezent. Cuantumul taxei pentru maşinile non-euro, Euro 1 şi Euro 2 urmează să scadă comparativ cu valorile actuale.

Prin noul sistem de calcul, cuantumul taxei pentru maşinile non-euro, Euro 1 şi Euro 2, cu tehnologii mai învechite, va fi totuşi mai mic decât cel actual, mergându-se pe ideea că acest tip de maşini mai are o durată scurtă de funcţionare şi, deci, va polua pentru un interval mai mic.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri