Piaţa auto din România a înregistrat cel mai puternic declin din Europa în luna mai

Data publicării:
masini in trafic
Credit foto: Guliver/Getty Images

Piaţa auto din Europa a revenit pe creştere în luna mai, după contracţia din aprilie, însă România este ţara unde înmatriculările de autoturisme au înregistrat cea mai puternică scădere în ritm anual din Europa, arată datele publicate miercuri de Asociaţia Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA), citate de Agerpres.

Această asociaţie, care îi reprezintă pe cei 16 mari constructori auto din Europa, a informat că 1,11 milioane autoturisme au fost înmatriculate în luna mai 2025 în Uniunea Europeană, Marea Britanie şi ţările EFTA (Islanda, Liechtenstein, Norvegia şi Elveţia), în creştere cu 1,9% comparativ cu aceeaşi lună din 2024. Piaţa auto din Uniunea Europeană a înregistrat un avans de 1,6% în ritm anual, până la 926.582 de autoturisme.

În schimb, piaţa auto din România a înregistrat o contracţie de 32,7% în ritm anual, în condiţiile în care luna trecută au fost înmatriculate 10.521 autoturisme, comparativ cu 15.643 autoturisme în luna mai a anului trecut.

În ceea ce priveşte marile pieţe din UE, înmatriculările de autoturisme au crescut în Spania şi Germania, cu 18,6%, respectiv 1,2%, dar au scăzut în Franţa şi Italia, cu 12,3%, respectiv 0,1%.

Potrivit ACEA, 58,9% din autoturismele noi înmatriculate în luna mai 2025 în Uniunea Europeană au fost vehicule electrice, categorie care include atât automobilele pe baterie, cele de tip plug-in hybrid şi vehiculele hibride. Comparativ, în luna mai a anului trecut ponderea vehiculelor electrice a fost de 48,9%.

În rândul principalilor constructori auto generalişti, o creştere semnificativă, de 4,6%, a înmatriculărilor a fost înregistrată în luna mai de grupul francez Renault, care a înmatriculat 111.395 de autoturisme în Europa. Performanţele grupului Renault se datorează în special mărcii Dacia, în cazul căreia înmatriculările au crescut cu 13,2% în ritm anual, până la 49.415 unităţi. În primele cinci luni ale anului, în Europa au fost înmatriculate 249.593 de autoturisme Dacia, în creştere cu 1,8% în ritm anual, cota de piaţă a mărcii Dacia ajungând la 4,5%.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum arată Petre Roman la 80 de ani și ce pensie încasează lunar. Ipostaza rară în care a fost surprins fostul...
Digi FM
Probleme pentru Adriana Iliescu, femeia care a devenit mamă la 66 de ani. Se judecă de peste 20 de ani cu...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Un rol celebru, o dependență dezastruoasă, Demi Moore și Madonna. Povestea din culisele Hollywoodului...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Tommy Lee Jones, prima apariție pe covorul roșu la mai bine de nouă luni de la moartea fiicei sale. Ethan...
Adevarul
Polițiștii din Satu Mare au o nouă misiune: să cântărească lemnele de foc pentru încălzirea sediilor. Val de...
Newsweek
Un pensionar va primi o creștere de 1.400 lei a pensiei. Instanța a decis că a muncit în condiții speciale
Digi FM
Prăjitură cu mere și scorțișoară. Rețeta simplă, pufoasă și aromată, perfectă pentru zilele reci
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Mormântul lui Tutankhamon ar putea ascunde un secret vechi de peste 3.300 de ani. Descoperirea care ar putea...
Digi Animal World
Turiștii de pe o plajă din Australia, șocați de o creatură ieșită din ocean. Este considerată „cea mai...
Film Now
Joe Manganiello rupe tăcerea despre anii cu Sofia Vergara: "Eram din ce în ce mai bolnav". Ce acuzații îi...
UTV
Mincu s-a căsătorit civil la doi ani de la divorț. „Și pentru o clipă, totul s-a oprit”