Renault-Nissan ar putea deveni cel mai mare constructor auto mondial în acest an

Data publicării:
Nissan CEO Carlos Ghosn Addresses Automotive News World Congress
Foto: Guliver/GettyImages

Directorul general de la Renault-Nissan, Carlos Ghosn, crede că alianța își va devansa în scurt timp rivalii Volkswagen Group și Toyota pentru a deveni cel mai mare constructor auto mondial din lume, informează publicația Automotive News Europe.

Nissan CEO Carlos Ghosn Addresses Automotive News World Congress
Foto: Guliver/GettyImages

În urmă cu trei ani, Carlos Ghosn estima că alianța va fi unul din primii trei constructori auto mondiali până în 2018. Această prognoză s-a adeverit cu un an mai devreme, grație preluării Mitsubishi de către Nissan în 2016.

„Am fost unul din primii trei producători de top începând din luna ianuarie și estimăm că la mijlocul anului vom ocupa poziția de lider, deși nu acesta a fost scopul nostru”, a declarat Ghosn în fața acționarilor Renault la reuniunea anuală de săptămâna trecută.

Potrivit datelor firmei de cercetare JATO Dynamics, în primele patru luni Volkswagen Group a vândut 3,32 milioane vehicule, urmat de Toyota cu 3,06 milioane vehicule și Renault-Nissan cu 3,02 milioane vehicule.

Felipe Munoz, analist la JATO, s-a declarat sceptic că alianța Renault-Nissan va deveni numărul unu mondial în acest an, dar crede că Renault-Nissan va trece în fața Volkswagen Group și Toyota în viitor, având în vedere atuurile sale în domeniul SUV-urilor și vehiculelor electrice, precum și un potențial uriaș în China și alte piețe emergente. „Renault-Nissan merge în direcția corectă în multe aspecte. Își gestionează mărcile foarte bine. Acolo unde Renault este slab Nissan este puternic și viceversa”, a spus Munoz.

Succesul lui Ghosn nu a constat doar în includerea Mitsubishi Motors în alianța Renault-Nissan. În ultimii trei ani autovehiculele de teren (SUV) au fost segmentul cu cel mai puternic ritm de creștere iar alianța Renault-Nissan are o cotă 12% pe această categorie, cea mai mare cotă din piață globală pe această segment. Modelul Nissan X Trail este cel mai bine vândut SUV din lume iar modele precum Dacia Duster și Renault Kwid sunt apreciate pe piețele emergente precum India, Brazilia și Orientul Mijlociu, susține Munoz. „SUV-urile susțin creșterea globală, iar ei sunt foarte puternici pe acest segment”, a spus Munoz.

De asemenea, Renault-Nissan este lider pe segmentul automobilelor electrice. Deși la nivel global vânzările de vehicule electrice sunt deocamdată mici, modelele Renault Zoe și Nissan Leaf sunt lideri de piață iar vânzările de vehicule electrice vor crește pe măsură ce normele de poluare se vor înăspri, ceea ce va fi în beneficiul alianței Renault-Nissan.

Compania Dacia a fost preluată de Renault în anul 1999. Relansată în 2004 cu modelul Logan, Dacia a devenit un jucător de notorietate pe piața auto europeană.

Sursa: Agerpres

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri