Schimbarea din industria auto care ar putea duce la dispariția a 60% din locurile de muncă în domeniu

Data actualizării: Data publicării:
masina electrica

Viitorul industriei auto e reprezentat de maşinile electrice, dar oficialii europeni s-ar putea să nu conştientizeze efectele din piaţa muncii. Producătorii atrag atenţia că se vor pierde multe joburi. Cel mai mult în segmentul de mentenanţă-service. Maşinile electrice au mai puţine piese, sunt mai uşor de întreţinut. Şi atunci nu prea va mai fi nevoie de atât de mulţi salariaţi în această zonă. E adevărat, ar putea apărea alte joburi croite pe noile nevoi. Dar puţin probabil să compenseze.

Asociaţia Producătorilor Auto din Europa consideră că Uniunea Europeană subestimează impactul tranziţiei spre maşinile electrice pe piaţa muncii. Această direcţie e acum forţată de noile reguli europene privind emisiile poluante. Inevitabil, constructorii vor încerca să-şi balanseze oferta. Şi cele mai sigure din punctul de vedere al testelor sunt autoturismele care nu sunt echipate cu motoare cu combustie internă. Electricele au un sistem mecanic mult mai puţin complex, cu puţine piese. Motoarele cu ardere internă, complexe, ajung şi la trei mii de componente, asigurate de furnizori de subansamble.

Producătorii susţin că piaţa muncii va fi puternic afectată după anul 2021, iar rata concedierilor va creşte considerabil. Furnizorii vor fi cei mai afectaţi: vor produce cu până la 38% mai puţine piese, în vreme ce constructorii vor renunţa la 17% din linia de componente. O altă problemă care ar putea duce la şomaj este producţia bateriilor, care se face acum peste hotare. În condiţiile în care preţul acestora reprezintă între 35 şi 50% din costurile de producţie a unui autoturism electric, Europa va fi extrem de dependentă de importuri. În prezent, 80% dintre bateriile electrice se produc în Asia.

Unul dintre giganţii chinezi din domeniu a anunţat recent că va construi o uzină în Germania, ca urmare a unui contract încheiat cu BMW. În prima fază vor fi investite aproximativ 240 de milioane de euro, dar nu se ştie câte locuri de muncă vor fi generate şi nici dacă ele vor compensa pierderile din piaţa muncii actuală.

Ar putea exista probleme structurale care nu au fost luate în calcul de oficialii de la Bruxelles. În raportul privind impactul implementării noilor standarde privind emisiile, Comisia Europeană estima că, până în 2030, se vor pierde aproximativ 16.600 de joburi. Numai că producătorii privesc cu scepticism cifrele, mai ales că Executivul european nu a detaliat aceste prognoze şi nu a vorbit despre diferenţele tehnice între maşinile electrice şi cele clasice.

Se crede, aşadar, că impactul va fi mai mare de atât: tranziţia spre electrice ar putea duce la scăderea cu 60% a angajaţilor din industria motoarelor, fabricării pieselor şi întreţinerii acestora. E componentă a industriei în care lucrează, totuşi, aproximativ o treime din totalul salariaţilor din domeniul auto.

Daimler estima, de asemenea, că pentru a produce un model electric e nevoie de o forţă de muncă redusă cu 90% faţă de cea care lucrează în prezent la un model clasic.

S-a ajuns într-un punct în care părerile sunt împărţite: reguli mai dure privind poluarea sunt necesare. Dar când acest lucru vine la pachet cu probleme structurale pe piaţa muncii, atunci calculele şi tranziţia ar trebui regândite pentru a nu crea probleme sociale sau chiar politice.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri