Site de 6,5 milioane de dolari pentru fosta echipă „Top Gear”

drive tribe

Compania 21st Century Fox, condusă de Rupert Murdoch, a investit 6,5 milioane de dolari într-un site dedicat iubitorilor de automobile, iniţiat de fosta echipă a emsiunii „Top Gear” - prezentatorii Jeremy Clarkson, James May, Richard Hammond şi de producătorul Andy Wilman, informează The Guardian, citat de News.ro.

drive tribe

Fosta echipă „Top Gear” a plecat de la BBC anul trecut şi lucrează în prezent la „Grand Tour” pentru Amazon, care va debuta în această toamnă. Între timp, cei patru au început să lucreze la site-ul DriveTribe.com, descris drept ”hub-ul digital al lumii dedicate motoarelor”, care le permite utilizatorilor din comunitate, precum şi profesioniştilor şi creatorilor de materiale video să încarce conţinut.

Cei patru lucrează cu Ernesto Schmitt, care a realizat aplicaţia Zeebox, cu una dintre persoanele din spatele BBC iPlayer, Anthony Rose.

„Suntem încântaţi că 21st Century Fox este interesată de aventura noastră şi suntem nerăbdători să lucrăm cu ei la redefinirea felului în care audienţele descoperă şi se implică în conţinut, prin intermediul tehnologiei şi comunităţii”, a spus Ernesto Schmitt, director executiv al DriveTribe.

Directorul executiv al Fox Networks Group, Peter Rice, a spus că a fost impresionat de ingeniozitatea platformei DriveTribe.

„Suntem încântaţi să colaborăm cu echipa DriveTribe în această nouă abordare a conţinutului digital şi să îi ajutăm să îşi dezvolte afacerea la nivel mondial”, a spus Peter Rice.

Directorul de conţinut al DriveTribe este Cate Sevilla, fost editor manager al BuzzFeed UK.

Cea mai recentă ediţie a show-ului „Top Gear” i-a avut în calitate de coprezentatori pe Chris Evans - o vedetă a radiodifuziunii britanice - şi Matt LeBlanc - unul dintre actorii din distribuţia serialului „Friends”. Cei doi l-au înlocuit pe Jeremy Clarkson, care a fost concediat de BBC anul trecut, după ce a agresat fizic şi verbal un producător al emisiunii.

Alături de Chris Evans şi Matt LeBlanc, sezonul „Top Gear” i-a avut în rândul coprezentatorilor, printre alţii, pe pilotul german de curse Sabine Schmitz, Eddie Jordan - un celebru pilot de Formula 1 - şi jurnalistul specializat în automobilism Rory Reid.

Jeremy Clarkson şi cei doi colegi coprezentatori de la „Top Gear” lucrează în prezent la un nou show dedicat sportului automobilistic, ce este produs de platforma online Amazon. Noua emisiune se numeşte „The Grand Tour” şi va avea premiera în toamna acestui an.

Emisiunea „Top Gear” a generat numeroase controverse de-a lungul anilor, fiind considerată ofensatoare, prin glumele prezentatorilor săi, faţă de argentinieni, mexicani şi şoferii de tir din anumite ţări.

Chris Evans a demisionat de la emisiunea „Top Gear”, pentru care a prezentat şase episoade. De la debutul noului sezon, în luna mai, Chris Evans s-a confruntat cu numeroase critici din partea fanilor show-ului. Potrivit The Mirror, o parte dintre critici s-au referit la stilul său „ţipător” de a prezenta.

Ultimul episod al primei ediţii ”Top Gear” prezentată de Chris Evans a înregistrat o audienţă mai mică decât orice episod al show-ului din perioada în care a fost prezentat de Jeremy Clarkson, respectiv 1,9 milioane de telespectatori. Niciun episod din „era Clarkson”, care a început în anul 2002, nu a fost urmărit de mai puţin de două milioane de telespectatori, potrivit The Guardian.

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
cmp_level, prv_level, m2digi24ro, stickyCookie
Studiu de Audienţă și Trafic Internet (prin CXENSE) brat.ro
cX_S, cX_P, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Instagram instagram.com Vezi politica de confidenţialitate
csrftoken, ds_user_id, ig_did, ig_cb, mcd, mid, rur, shbid, shbts, urlgen
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cx_profile_timeout, cx_profile_data
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi politica de confidențialitate