Şoferii care folosesc pneurile de iarnă şi vara ies, de fapt, în pierdere

Data publicării:
pneuri

În România, şoferii sunt obligaţi să echipeze maşinile cu anvelope de iarnă în perioada noiembrie-martie. Legea nu face însă nicio referire la folosirea acestora pe timp de vară, în ciuda pericolelor enumerate de specialişti.

„Clienţii o să înregistreze o creştere a consumului de combustibil. O altă problemă şi mai importantă o reprezintă distanţa de frânare, anvelopele de iarnă nu sunt pregătite chimic să reziste la aceste temperaturi ridicate, mai ales în mijlocul verii, şi în plus o să mai apară şi probleme cu turismele în sine şi anume geometria, capătul de bară”, susține Mihai Pogorevici, director marketing Euromaster.

La un eventual control în trafic, niciun şofer nu este întrebat de agenţii de circulaţie de ce circulă vara cu anvelope de iarnă.

„Acum vine sezonul concediilor şi pentru că foarte mulţi clienţi se gândesc să parcurgă distanţe mari, atunci aceste probleme vor apărea, dar din punct de vedere al legii nimeni nu poate fi penalizat că a rămas cu anvelopele de iarnă”, mai spune Mihai Pogorevici.

Dar, cum vânzările de anvelope sunt strâns legate de cele ale maşinilor, picajul pieţei auto este o altă explicaţie pentru reducerea volumului de anvelope comercializate. În acest an, românii au cumpărat cu 20% mai puţine maşini noi, comparativ cu 2012.

Vânzările anvelopelor de vară urmează trendul general al pieţei auto, adică în jos. Între orice maşină, indiferent de sutele de cai-putere de sub capotă, şi asfalt există un element esenţial: anvelopa, căreia prea puţini şoferi îi dau atenţie.

Potrivit estimărilor Michelin România, vânzările totale de anvelope raportate la nivelul ţării noastre au ajuns anul trecut la 2,7 milioane de unităţi. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri