Tesla are un nou președinte în locul lui Elon Musk. Miliardarul rămâne doar director general

Data actualizării: Data publicării:
elon musk getty
Foto: GettyImages

Tesla a numit-o în funcţia de preşedinte pe Robyn Denholm, care este membră independentă a consiliului de administraţie din 2014, în conformitate cu un acord cu autorităţile de reglementare americane care prevede înlocuirea lui Elon Musk din această funcţie, transmite Reuters.

robyn-denholm tesla com
Tesla a numit-o în funcţia de preşedinte pe Robyn Denholm - Foto: Tesla.com

Compania avea termen până pe 13 noiembrie să numească un preşedinte independent al consiliului de administraţie, potrivit acordului cu Comisia americană pentru bursă şi valori mobiliare (SEC).

Instituţia a acuzat că tweet-urile lui Musk despre intenţia de a retrage Tesla de la bursă au fost frauduloase, iar miliardarul trebuie să renunţe la funcţia de preşedinte şi să păstreze doar rolul de director general.

Musk a afirmat în august că se gândeşte să retragă Tesla de la bursă la preţul de 420 de dolari pe acţiune şi că a asigurat finanţarea necesară, afirmaţie care s-a dovedit a fi neadevărată. Ulterior, mai multe agenţii guvernamentale au deschis investigaţii.

Denholm este în prezent director financiar al operatorului australian de telecomunicaţii Telstra şi a fost director independent în board-ul Tesla din 2014.

Denholm va renunţa la funcţia de director financiar al Telstra după încheierea unei perioade de preaviz de şase luni.

Sursa: News.ro

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România de care fuge toată lumea, deși chiriile încep de la 9 lei: "Au zis că nu mai pot sta în...
Digi FM
Florin Negruțiu dezvăluie strategia subtilă a lui Marcel Ciolacu în PSD și politica din spatele alegerilor...
Pro FM
Cât a avut de tras Celine Dion după ziua nunții! "Am mers la doctor. A trebuit să iau antibiotice vreo 3...
Film Now
Ben Stiller spune că a fost terifiat de recenziile îngrozitoare primite în urma lansării filmului „Zoolander...
Adevarul
Scene horror în centrul Londrei. Mai mulți cai plini de sânge și-au aruncat călăreții și au lovit mașini și...
Newsweek
Pensie cu 3.200 lei mai mică la recalculare pentru un pensionar. Ce meserie a avut și cât timp?
Digi FM
Fiica lui Catherine Zeta-Jones, o copie fidelă a mamei sale la 21 de ani. Carys strălucește în rochia mamei...
Digi World
Un artist din Franța a devenit prima persoană care a călătorit într-o mașină zburătoare: „A fost o experiență...
Digi Animal World
Un aligator a adormit sub un avion al Forțelor Aeriene din Florida. Momentul când reptila este evacuată de pe...
Film Now
Antonio Banderas, impecabil pe covorul roșu la brațul lui Nicole Kimpel. Actorul și iubita lui cu 21 ani mai...