Cel mai mare și mai rapid asteroid care trece pe lângă Pământ anul acesta. În martie va fi cel mai aproape de Terra

Data actualizării: Data publicării:
asteroid in spatiul cosmic
Cel mai mare și mai rapid asteroid care trece pe lângă Pământ anul acesta. Foto: GettyImages

Un asteroid de două ori cât cea mai înaltă clădire din lume și la fel de lung ca podul Golden Gate din California va trece pe lângă Pământ luna viitoare.

Va fi cel mai mare și rapid asteroid care se va apropia anul acesta suficient de mult cât să fie clasificat drept obiect potențial periculos.

Nu există însă motive de panică. Potrivit unei analize publicate de NASA, va trece la două milioane de kilometri de noi, adică de peste cinci ori distanța Pământ-Lună.

Asteroidul numit oficial 231937 (2001 FO32) poate fi observat de pe Pământ cu ajutorul unui telescop putternic, în martie, potrivit Space.com.

Asteroidul a fost detectat de telescoapele NASA în 23 martie 2001 și a fost monitorizat încă de atunci. Oamenii de știință au folosit aceste observații pentru a calcula orbita asteroidului și pentru a determina cât de aproape va ajunge roca spațială pe Pământ, deplasându-se cu 124.000 de kilometri pe oră.

Niciun asteroid descoperit până acum nu prezintă un risc semnificativ pentru planeta noastră în următoarea sută de ani. Cea mai mare amenințare cunoscută în prezent este un bolovan spațial cu un risc mai mic de 0,2% de a lovi Pământul, în 2185.

Editor : Monica Bonea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri