Cele mai atacate de hackeri în 2020: sistemele industriale de control din companiile de petrol și gaze, energie și inginerie

Data actualizării: Data publicării:
hacker
Foto: Guliver/GettyImages

Sistemele industriale de control (Industrial Control Systems) din sectoarele petrol şi gaze, inginerie şi energie au înregistrat cea mai mare pondere de atacuri cibernetice, în a doua jumătate a anului 2020, relevă un raport al cercetătorilor de la Kaspersky, publicat miercuri.

La nivel global, ponderea generală a computerelor ICS atacate, în intervalul analizat, a fost de 33,4%.

"Atacurile împotriva organizaţiilor industriale pot să fie deosebit de periculoase, atât prin perturbarea producţiei, cât şi prin pierderile financiare generate. În plus, datorită informaţiilor extrem de sensibile pe care le deţin organizaţiile industriale, acestea tind să fie o ţintă atractivă pentru atacatori. Cu toate acestea, începând cu a doua jumătate a anului 2019, experţii Kaspersky observaseră o scădere a procentului de computere ICS pe care au fost detectate programe malware, deoarece atacatorii cibernetici păreau să se concentreze asupra unor atacuri mai bine ţintite. În H2 2020, ameninţările la adresa computerelor ICS au început din nou să crească din aproape fiecare perspectivă, atât procentul computerelor ICS atacate a crescut la nivel global cu 0,85 puncte procentuale, cât şi varietatea familiilor de malware utilizate a înregistrat o creştere cu 30%", se menţionează în raportul citat de Agerpres.

Potrivit sursei citate, dintre industriile examinate, cele care au consemnat cea mai mare pondere de computere ICS atacate au fost petrol şi gaze - la 46,7%, o creştere de aproape şapte puncte procentuale faţă de prima parte a anului 2020. În ierarhie urmează domeniul ingineriei şi integrării (44%, o creştere de 6,2 puncte procentuale de la H1 2020) şi energia (39,3%, +8 puncte procentuale).

În acest context, ameninţările aparţinând unui număr de 5.365 de familii de malware au fost blocate pe computerele ICS, în creştere cu 30%, raportat la perioada de referinţă. Cele mai importante ameninţări au fost de tip backdoor (troieni periculoşi care obţin controlul de la distanţă asupra dispozitivului infectat), spyware (programe malware concepute pentru a fura date), dar şi alte tipuri de troieni, script-uri şi documente rău intenţionate.

Datele Kaspersky arată că, în total, 62% dintre ţările incluse în raport au cunoscut o creştere a procentului de computere ICS atacate. Mai mult, în 73,4% dintre acestea (în comparaţie cu 23,6%, în H2 2019), procentul de computere ICS pe care au fost blocate fişiere dăunătoare ataşate în e-mail a crescut, valoarea medie la nivel global fiind reprezentată de o creştere cu şapte puncte procentuale.

Kaspersky este o companie globală de securitate cibernetică fondată în anul 1997, ce protejează în prezent peste 400 de milioane de utilizatori individuali, precum şi 250.000 de companii-client.

Partenerii noștri