Comisie a Camerei Reprezentanților SUA: Amazon, Google, Apple, Facebook au devenit genul de monopoluri din epoca baronilor petrolului

amazon facebook google apple
Aplicațiile Google, Facebook, Amazon pe un iPhone. Foto: Profimedia Images

O subcomisie a Camerei Reprezentanţilor din Congresul american afirmă, într-un raport publicat marţi, că giganţii internetului - Amazon, Apple, Facebook şi Google - au abuzat de “monopolul lor de putere”. Subcomisia cere restructurarea acestor companii, transmite dpa, citat de Agerpres.

Raportul de 449 de pagini este rezultatul unei anchete antitrust desfăşurate timp de 15 luni de o subcomisie a Comisiei Judiciare a Camerei, care i-a audiat pe şefii executivi ai celor patru companii.

„Simplu spus, companii care altădată erau start-up-uri bătăioase, care puneau la încercare statu-quo-ul, au devenit genul de monopoluri pe care le-am văzut ultima oară în epoca baronilor petrolului şi a magnaţilor căilor ferate”, arată raportul.

“Aceste firme conduc, de regulă, piaţa, în acelaşi timp în care concurează pe ea - o poziţie care le permite să scrie un set de reguli pentru alţii, în vreme ce ele se ghidează după altele, sau să se implice într-o formă de cvasi-reglementare proprie care nu dă socoteală nimănui altcuiva”, mai arată autorii.

Legislatorii afirmă că dominaţia acestor companii erodează antreprenoriatul, confidenţialitatea online şi subminează presa, scoţând în evidenţă o „nevoie presantă de acţiune şi reformă legislativă”.

Printre recomandările raportului se află „separări structurale pentru a împiedica aceste platforme să opereze în sectoare de activitate care depind sau interacţionează cu ele”, împiedicând astfel potenţial concurenţa; obstacole în achiziţionarea de start-up-uri; întărirea agenţiilor federale antitrust.

Autorii raportului cer, de asemenea, modificări radicale ale legislaţiei antitrust.

Propunerile, înaintate de democraţi, vor avea nevoie de sprijin din ambele partide pentru a avansa.

Valoarea combinată a celor patru giganţi ai internetului se situează la peste 5.000 de miliarde de dolari.

Editor : Alexandru Costea

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
cmp_level, prv_level, m2digi24ro, stickyCookie
Studiu de Audienţă și Trafic Internet (prin CXENSE) brat.ro
cX_S, cX_P, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Instagram instagram.com Vezi politica de confidenţialitate
csrftoken, ds_user_id, ig_did, ig_cb, mcd, mid, rur, shbid, shbts, urlgen
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cx_profile_timeout, cx_profile_data
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi politica de confidențialitate