Sari la conținut

DCO: În adâncurile Pământului trăiesc milioane de specii încă necunoscute de ştiinţă

Viaţa pe Pământ ia miliarde de forme, însă cea mai mare parte a biosferei terestre este ascunsă privirilor, în adâncimile abisale ale oceanelor şi în subsol, oamenii de ştiinţă susţinând că ar putea fi vorba de milioane de noi specii de viaţă care aşteaptă să fie descoperite, informează Life Science, potrivit Agerpres.



În ultimii 10 ani, căutarea acestor forme de viaţă de sub pământ a fost preocuparea cercetătorilor din cadrul proiectului internaţional Deep Carbon Observatory (DCO). Compus din peste 1.000 de cercetători din 52 de ţări, proiectul DCO îşi propune să descopere şi să clasifice formele de viaţă din aşa-numita "biosferă din adâncuri" - un misterios angrenaj de ecosisteme vii care se succed între suprafaţa şi mantaua terestre.

Chiar şi această lume subterană, caracterizată de întuneric şi de presiune şi temperaturi în creştere, pe măsură ce coborâm spre centrul Pământului, există viaţă, iar conform cercetătorilor din cadrul DCO, ar fi vorba de milioane de specii microbiene care au apărut la puţin timp după formarea planetei şi, de miliarde de ani, aşteaptă să fie descoperite.

Într-un comunicat în care subsolul planetei este denumit „un Galapagos subteran" ce aşteaptă să fie studiat, cercetătorii din cadrul DCO estimează că biomasa formelor de viaţă pe bază de carbon care trăiesc sub picioarele noastre este incomparabil mai mare decât biomasa formelor de viaţă de la suprafaţa planetei.

„Chiar şi în întuneric şi în condiţii dificile, cu surse de energie limitate, ecosistemele intraterestre au evoluat în mod unic şi au rezistat de-a lungul milioanelor de ani", a comentat Fumio Inagaki, geomicrobiolog din cadrul DCO. „Extinderea informaţiilor de care dispunem despre viaţa din adâncuri ne va ajuta să înţelegem cum şi de ce a apărut viaţa pe planeta noastră şi dacă viaţa poate exista şi în subsolul altor planete, aşa cum este Marte", a adăugat el.

Oamenii de ştiinţă au forat la mari adâncimi în platourile marine şi au preluat mostre de microbiom din mine şi sisteme carstice din sute de locuri din întreaga lume. Datele obţinute astfel sugerează că biosfera din adâncuri are un volum de aproximativ 2,3 miliarde de kilometri cubi - aproximativ dublul volumului oceanului planetar - şi adăposteşte aproximativ 70% din bacteriile şi organismele unicelulare archaea care trăiesc pe Pământ.

Unele astfel de microorganisme extremofile reuşesc să populeze nişe de mediu aparent incredibil de ostile vieţii. Spre exemplu, organismul monocelular Geogemma barossii trăieşte în hornuri hidrotermale pe fundul mărilor şi oceanelor, proliferând la temperaturi de peste 120 de grade Celsius. Oamenii de ştiinţă au găsit microorganisme la 5 kilometri adâncime în subteran şi până la 10,5 kilometri sub apă.

Descoperirea de noi forme de viaţă şi extinderea graniţelor între care este posibilă viaţa pe Terra le va oferi oamenilor de ştiinţă noi criterii după care să caute viaţa şi pe alte planete. Trăim pe o planetă care efectiv musteşte de viaţă, de la limita superioară a atmosferei până în adâncurile crustei terestre, iar studiile realizate până în prezent asupra biodiversităţii pe Pământ nu au făcut decât să risipească puţin praful de la suprafaţă. 

 

Etichete: terra , microorganisme , planeta pamant

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale