De ce NASA pierde teren în fața companiilor private? Noua „Bonanza” a spațiului cosmic

Data actualizării: Data publicării:
spaceX

Pe măsură ce tehnologia a devenit tot mai accesibilă și mai puțin costisitoare, o adevărată „Bonanza” a cuceririi spațiului cosmic și-a făcut loc în rândul companiilor private din domeniul IT și al inteligenței artificiale. De la această realitate a pornit Congresul Astronautic Internațional organizat recent la Adelaide, în Australia.

Altfel spus, NASA a pare a fi pierdut „sceptrul” industriei aerospațiale în fața emergenței companiilor private pe acest segment.

La evenimentul din Australia au participat astronauți, guverne, companii și cercetători.

Printre celebritățile acestei noi narațiuni investiționale a misiunilor interplanetare s-a numărat, firește, și dezvoltatorul SpaceX, Elon Musk, care are în plan trimiterea unui echipaj pe Marte până în 2024.

„NASA este cel mai bun brand din Statele Unite”, a declarat Bill Nye, șeful organizației non-profit Societatea Planetară, transmite CNBC.

„Oamenii au sentimente amestecate în legătură cu Statele Unite. Dar, orice ar simți față de SUA, respectă NASA”, a adăugat Nye.

Totuși, prezența NASA a fost una relativ ștearsă la eveniment, cele mai mari standuri fiind ocupate de mega-corporații precum Boeing, Airbus și Lockheed Martin, precum și de agențiile spațiale naționale din Franța, Germania, Coreea de Sud și Emiratele Arabe Unite.

Din 1960, bugetul NASA, ca procent din bugetul federal, s-a diminuat semnificativ. Nici președintele Donald Trump nu și-a propus să schimbe acest „ritual” bugetar.

„Companiile private sunt din ce în ce mai răspândite în domeniul cercetării spațiale, în tehnologie și în călătorii, deoarece sectorul devine tot mai accesibil”, a explicat Flavia Tata Nardini, co-fondatoare a startup-ului australian Fleet.

„Pe măsură ce tehnologia se dezvoltă, la fel se întâmplă și cu aplicațiile și dispozitivele, pe care le puteam crea la un sfert din costul investițiilor anterioare”, a subliniat Nardini, adăugând că acest lucru a declanșat o cursă a startup-urilor care vor să exploreze spațiul cosmic fără sprijin guvernamental.

În timp ce aventura antreprenorială din sectorul aerospațial i se pare un motiv de entuziasm, Bill Nye a subliniat însă că cercetarea spațială și călătoriile spațiale sunt două lucruri total diferite. „Nimeni nu va scoate bani din cartografierea planetei Saturn”, a subliniat Nye.

Însă, de exemplu, SpaceX, a adăugat șeful Societății Planetare, „schimbă regulile jocului” în termeni de avantaj financiar, iar „toți cei care construiesc rachete sunt impulsionați de realizările SpaceX”.

Viziunea lui Elon Musk despre o planetă Marte locuită de oameni se bazează pe un combo rachetă-navetă spațială conceput de SpaceX sub denumirea Interplanetary Transport System (ITS). Atât racheta cât și naveta vor fi echipate cu noile motoare Raptor, aflate încă în faza de dezvoltare, motoare despre care Elon Musk susține că vor fi de aproximativ trei ori mai puternice decât motoarele Merlin care propulsează rachetele Falcon 9 aparținând SpaceX. (Detalii AICI)

Biletul unei călătorii pe Marte ar costa 500.000 de dolari de persoană în planul lui Musk.

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri