1,2 miliarde de oameni vor trăi într-o căldură groaznică în 50 de ani, arată varianta pozitivă a unui studiu. Cum arată scenariul negru

canicula 1

Costul uman al încălzirii globale va fi mai mare și se va produce mai repede decât se credea, arată un nou studiu, potrivit căruia cel puțin un miliard de oameni vor fi nevoiți să se mute sau vor îndura călduri insuportabile, informează The Guardian.

Cel mai negru scenariu prevede că zonele care găzduiesc acum o treime din populația globului vor deveni la fel de călduroase ca cele mai fierbinți zone din deșertul Sahara în următorii 50 de ani. Perspectiva optimistă vorbește despre 1,2 miliarde de oameni care vor fi lăsați în afara "zonei de confort climatic", unde oamenii au prosperat în ultimii 6.000 de ani.

Autorii studiului spun că au fost uimiți de descoperirile făcute, pentru că nu se așteptau ca specia umană să fie atât de vulnerabilă.

"Cifrele sunt incredibile. A trebuit să mă uit de două ori", spune Tim Lenton, de la Universitatea Exeter. "Am studiat anterior momentele critice ale încălzirii globale, considerate de obicei apocaliptice. Dar asta a fost o lovitură mai puternică. Pune amenințarea în termeni umani".

În loc să considere schimbările climatice o problemă de fizică sau economie, noul studiu, publicat în revista științifică Proceedings of the National Academy of Sciences, a cercetat felul în care va fi afectat habitatul omenirii.

Marea majoritatea a speciei umane a locuit întotdeauna în regiunele unde temperatura medie este cuprinsă între 11 și 25 de grade Celsius, ideală pentru sănătatea oamenilor și producția de alimente. Însă dimensiunea acestei zone se reduce din cauza încălzirii globale, lăsând mulți oameni într-o zonă considerată "de nelocuit".

Specia umană este vulnerabilă pentru că este concentrată pe uscat - care se încălzește mai rapid decât apa, dar și pentru că o mare parte din viitoarea creștere a populației mondiale se va produce în regiuni calde din Africa și Asia. Din cauza acestor factori, omul se va lupta cu o creștere a temperaturii de 7,5 grade Celsius când temperatura globală va înregistra o creștere de 3 grade Celsius, moment estimat pentru sfârșitul acestui secol.

În acel moment, aproximativ 30% din populația lumii va locui în condiții de căldură extremă, adică la o temperatură medie de 29 de grade Celsius. Aceste condiții sunt în prezent foarte rare în afara celor mai călduroase zone din deșertul Sahara, însă odată cu creșterea temperaturii globale cu 3 grade, ele vor acoperi 1,2 miliarde de oameni din India, 485 de milioane în Nigeria și câte 100 de milioane de oameni în Pakistan, Indonezia și Sudan.

"Cred că putem spune că o temperatură medie peste 29 de grade Celsius este de nelocuit. Ar trebui să te muți sau să te adaptezi, însă adaptarea are limite", spune profesorul Marten Scheffer de la Universitatea Wageningen, unul dintre autorii studiului. Scheffer a spus că studiul a pornit ca un experiment însă nu se aștepta să afle că oamenii sunt atât de vulnerabili. "Ne considerăm foarte adaptabili pentru că folosim haine, căldură și aer condiționat. Însă adevărul este că majoritatea oamenilor trăiesc și au trăit mereu într-o nișă climatică care acum se schimbă".

Potrivit acestuia, cercetătorii care au efectuat studiul au fost uimiți de rezultate. "Vor fi mai multe schimbări în următorii 50 de ani decât în ultimii 6.000 de ani", spune Scheffer.

Autorii studiului mai spun că descoperirile lor ar trebui să-i convingă pe cei care fac politicile de mediu să accelereze scădere emisiilor pentru că fiecare grad Celsius evitat poate păstra 1 miliard de oameni în nișa climatică de confort.

Editor web: V.M.

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica de confidenţialitate