Bill Gates şi Richard Branson susţin un startup care produce carne artificială

Data actualizării: Data publicării:
Bill Gates a sustinut, in 2015, o conferinta in cadrul Clinton Global Initiative
Bill Gates este unul dintre cei mai preocupați miliardari cu privire la schimbările climatice. Foto: GettyImages

Cargill, una dintre cele mai mari companii agricole din lume, l-a convins pe Bill Gates şi alţi giganţi ai afacerilor să investească într-o nouă tehnologie care produce carne din celule animale, în condiţiile creşterii cererii consumatorilor pentru proteine care nu depind de furaje, terenuri sau apă, transmite Bloomberg citat de News.ro.

Clinton Global Initiative 2015 Annual Meeting - Day 2
Foto: Gulliver/Getty Images

Memphis Meats, care produce carne de vită, pui şi raţă direct din celule animale, fără să crească şi să sacrifice vite sau păsări, a atras 17 milioane de dolari de la investitori precum Cargill, Gates şi miliardarul Richard Branson, se arată într-un comunicat al companiei din San Francisco.

Runda de finanţare a fost condusă de fondul de investiţii DFJ, care are experienţă în finanţarea unor startup-uri.

”Sunt încântat că am investit în Memphis Meats. Cred că în aproximativ 30 de ani nu vom mai fi nevoiţi să sacrificăm animale şi că toată carnea va fi fie ecologică, fie obţinută din plante, va avea acelaşi gust şi va fi mult mai sănătoasă pentru toată lumea”, a scris Branson într-un email adresat Bloomberg News.

Iniţiativa este o reacţie la cererea în creştere pentru produse organice, atenţia mai mare dată alimentelor considerate sustenabile şi tratamentului faţă de animale.

”Oamenilor le place să mănânce carne, care stă la baza multor culturi şi tradiţii. Modul în care carnea convenţională este produsă astăzi creează probleme pentru mediu, bunăstarea animalor şi sănătatea oamenilor. Acestea sunt probleme pe care toat lumea vrea să le rezolve”, a afirmat Uma Valeti, co-fondatoare şi director general al Memphis Meats.

Până în prezent Memphis Meats a atras 22 de milioane de dolari, semnalând angajamentul pentru ”carnea curată”.

Investiţia este cea mai recentă făcută de producătorii tradiţionali de carne. Tyson Foods, cel mai mare producător de carne din Statele Unite, a creat un fond de investiţii specializat în investiţiile în companii concentrate pe ”hrănirea sustenabilă” a populaţiei în creştere a lumii, iar în decembrie a anunţat că a preluat o participaţie la producătorul de proteine obţinute din plante Beyond Meat, între ai cărei finanţatori iniţiali se află şi Gates.

Citește și:

Cum am putea să mâncăm carne fără să ucidem animale

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri