Casa fără facturi. Prima locuință cu costuri zero de întreţinere din România

Data actualizării: Data publicării:
hhh

La doar 25 de ani, Mihai Toader Pasti a fost desemnat drept unul dintre cei mai puternici lideri tineri din lume, de către o organizaţie americană. Proiectul lui de suflet, realizat împreună cu alţi colegi, este o locuinţă cu costuri zero de întreţinere care îşi produce singură energia electrică, reciclează apa şi îşi asigură temperatura optimă.

Așa arată o locuință solară inteligentă. Casa produce singură energie electrică iar factura la utilități ar putea fi 0 lei. Mai mult decât atât, casa a fost construită și proiectată de studenți. Mihai Toader Pasti este unul dintre ei.

Mihai Toader Pasti este inginer de profesie şi la numai 25 de ani, a reuşit să realizeze mai mult decat alţii într-o viaţă. Alături de tinerii de la EFdeN- studenţi de la mai multe universităţi din Bucureşti- a construit singura locuinţă 100% sustenabilă din România. Proiectul lor a intrat în finala Solar Decathlon, cea mai mare competiţie de case solare din lume.

Mihai Toader Pasti, cofondator EFdeN: „Când spunem că noi am executat casa asta chiar vorbim foarte serios. Noi am fost pe șantier, am făcut partea de fundație, pereți, tot ce înseamnă vopsit, mobilă iarăși făcută de noi în atelierele partenerilor. Adică această colaboarare dintre studenți, între universități dar și parteneri a fost soluția pe care noi am găsit-o pentru a inova în această competiție, pentru a crea lucruri noi fiecare entitate vine cu diverse lucruri. Tinerii vin cu energia și cu creativitatea, profesorii vin cu experiența lor și cu informațiile pe care le au, iar companiile vin mai departe cu alte informații, cu infrastructura, fondurile necesare și iarăși experiența lor într-o altă direcție.”

Claudiu Butacu este fondatorul EFdeN şi cel care împreună cu Mihai Toader Pasti a vrut să demonstreze că proiectele mari se întâmplă, numai atunci când crezi cu adevărat în ele.

Claudiu Butacu, fondator EFdeN: „Eram niște puștani cu niște planuri pe hârtie și spuneam unei companii "ai încredere în noi, nu îți vrem banii, dar dă-ne doar produsele astea să facem casa" și uite așa am pornit la drum. Noi am plecat în Franța pe datorie, am promis companiei de transport că dacă nu facem rost de bani, o să vindem casa ca să putem achita datoria. Și am avut noroc că partenerii 90% din ei au fost cumva ghidați și emoțional, s-au regăsit, au zis "uite ce curaj au ăștia, să facă treaba asta, să schimbe niște mentalități!”

Realizarea prototipului a costat 350.000 de euro, dar producţia la scară largă ar putea să scadă costurile până la 130.000 de euro. Acum casa a devenit Centru de Cercetare, un loc în care tinerii studenți se întâlnesc zilnic. Fac parteneriate, caută sponsori şi încearcă să vina cu tehnologii de ultimă generaţie. Consideră că astfel de proiecte îi ajută să pună în practică ce învaţă în facultate şi că depinde de fiecare dintre noi să contribuim la schimbare.

Mihai Toader Pasti, cofondator EFdeN: „Oamenii nu conștientizează astăzi importanța schimbărilor climatice și cum ne vor afecta nouă viitorul. Cred că sunt două motive pentru care nu ne dăm seama că e important: o dată că nu se vorbește despre asta și noi așa tindem să ne dăm seamă dacă e un subiect important sau nu, în funcție de cât de mult se vorbește la televizor, pe radio sau pe internet șamd. Și din păcate nu se primește. De ce nu se vorbește? Pentru că schimbările au loc în timp... Nu e ca și cum azi faci ceva greșit și mâine dimineață îți dai seama că ai făcut ceva greșit și vezi rezultatul. Timp de zeci de ani noi am adăugat dioxid de carbon și alte gaze cu efect de seră în atmosferă, am deversat și am poluat ape, aer și sol și acum de abia începem să vedem rezultatele a zeci de ani în care am făcut lucruri greșite. În momentul în care noi vom începe să schimbăm lucrurile și să fim mai responsabili, iarăși va dura zeci de ani până când o să vedem rezultatele, dar e important să se întâmple acum și nu mai târziu pentru că nu mai avem timp.”

Locuinţa construită de studenţi este deschisă acum tuturor. Ca să le poată explica mai bine diferenţele dintre o casă normală şi una 100% electrică, tinerii au ales o aplicaţie ce foloseste realitatea augmentată.

Casa construită de studenţi este inteligentă şi poate fi programată de la distanţă.

Din anul 2020, Uniunea Europeană impune ca toate casele care se vor construi în România să reducă drastic costurile de întreţinere. Este şi motivul pentru care studenţii îşi doresc să realizeze un alt proiect îndrăzneţ: un cartier rezidenţial cu case solare inteligente. Un element pe care şi-l doresc în fiecare astfel de cămin este sera.

Natura este integrată şi în alte camere ale locuinţei inteligente.

La doar 25 de ani, Mihai Toader Pasti a fost desemnat anul trecut drept unul dintre cei mai puternici lideri tineri din lume, de către o organizaţie americană. Alături de colegii săi scrie în continuare proiecte, dar se ocupă şi de educaţie. Merg în scoli şi grădiniţe şi le arată copiilor cum ar putea fi viitorul.

Mihai Toader Pasti, cofondator EFdeN: „Noi ne-am dat seama că problema această a sustenabilității ține foarte mult de partea educațională, că nu se vorbește despre asta și am zis "ok, trebuie să începem noi să vorbim despre asta". Și ne-am dat seama că e un proces care va dura zeci de ani și că e important să mergi la fiecare vârstă. Așadar am avut campanii și evenimente cu copii de la grădiniță, școli, licee, studenți dar și traininguri pentru profesioniști din companii. Important e că toată lumea să înțeleagă, indiferent de vârstă, de faptul că schimbările climatice sunt reale, că noi avem un impact asupra lor și ce poți tu să faci indiferent de vârstă pentru a contribui la această schimbare.”

Anul acesta, tinerii de la EFdeN vor participa din nou la cea mai mare competiţie de case solare din lume. Concursul va avea loc în Dubai, iar tinerii caută acum atât soluţii inovatoare, dar şi fonduri pentru a face posibil proiectul.

Oana Dumitru, coordonator parteneriate EFdeN: „Această reprezintă o provocare majoră din punct de vedere al ingineriei și al arhitecturii pentru că în primul rând va trebui să rezolvăm condițiile climatice din Dubai: să propunem ceva ce va răspunde acelui mediu: și mă refer aici la temperaturi ridicate, umiditate ridicată și vânt, furtuni de nisip șamd. De aceea noi ne-am gândit să fie casa care se răcește cu soare. Adică producem energie regenerabilă de la soare cu care răcim casa. Din punct de vedere arhitectural ea este casă în casă, adică beneficiem de umbrire și încercam să creăm un mediu cât mai plăcut exterior, ceea ce este o mare problemă în Dubai, pentru că în momentul în care cum știm cu toții ei nu prea stau afară, stau foarte mult în interior, aer condiționat, și atunci încercam cumva să creăm un mediu în această casă prin care oamenii să poată suporta și condițiile de afară, prin integrarea spațiului verde, prin ventilare naturală, umbrire șamd.”

Şi Alexandru este unul dintre tinerii care au ales să se implice. El a construit o staţie de încărcare electrică cu panouri fotovoltaice, dar şi un copac solar.

Alexandru Oprea, manager program: „ Acest copac poate oferi curent pentru 30 de laptopuri timp de 2 ore garantat. Toată proiectarea a durat două luni iar apoi execuția încă o lună. Orice student poate veni în pauză și dacă are nevoie de curent poate folosi una dintre prizele de la bănci și după cum vezi se încarcă, este exact ca o priză de acasă numai că o găsești la îndemnâna când stai jos aici.”

Tinerii de EFdeN au înţeles că schimbarea vine doar atunci când te implici. Cred că România mai are o şansă, atât timp cât fiecare dintre noi, îi acordă o şansă.

Claudiu Butacu, fondatorul EFdeN: “Dacă tu pleci din nevoia de a te dezvolta pentru a ataca pe alte fronturi atât problemele României cât și problemele internatioanle, eu cred că da ar trebui să pleci. Dar îți trebuie un background. Eu am învățat de la părinții mei că prima oară înainte să vizitez alte țări, ar trebui să vizitez România. Nu există să nu găsești proiect care să nu te formeze în România. Dacă vrei mai mult de atât și aici venim eu și mihai și spunem, ne-am dori să mergem mai departe, ca să atacăm probleme mai mari... și vom vrea să mergem mai departe tot pentru a reprezenta România.”

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Te-ar putea interesa și:
casa energie zero
Cum funcționează casele cu costuri zero la energie. Tinerii care le-au conceput se lovesc de obstacole în România
prosumatori
Bonton. Tinerii care schimbă România
Partenerii noștri