„Comoară unică” descoperită pe Marte de roverul Perseverance: „Prezintă texturi pe care nu le-am mai întâlnit vreodată”

Data actualizării: Data publicării:
piatra
Roverul autonom Perseverance a colectat o mostră de rocă pe Marte, de la marginea craterului Jezero Foto: NASA/JPL-Caltech

Roverul autonom Perseverance a colectat o mostră de rocă pe Marte, de la marginea craterului Jezero, ce a fost caracterizată de NASA drept "o comoară unică", transmite vineri Space.com.

"Cea de-a 26-a mostră culeasă, numită 'Silver Mountain', prezintă texturi pe are nu le-am mai întâlnit vreodată", conform unui mesaj pe contul oficial de X al misiunii Perseverance, postat alături de o fotografie a mostrei de 2,9 centimetri.

Rocile din această zonă a planetei Marte sunt de un interes ştiinţific imens pentru că pot deschide "o fereastră rară spre trecutul îndepărtat al planetei Marte", conform unui comunicat al NASA, citat de Agerpres.

Rocile din zona în care se află roverul Perseverance în prezent se crede că provin din adâncurile Planetei Roşii şi că au fost aruncate în afară în urma unui puternic impact cu un asteroid produs în urmă cu miliarde de ani. Aceste roci sunt bogate în piroxeni cu conţinut scăzut de calciu (LCP), conform informaţiei oferite şi de site-ul digitaltrends.com.

Despre aceste roci se crede că sunt fragmente din crusta marţiană timpurie şi ar putea fi "printre cele mai vechi roci descoperite oriunde în Sistemul Solar", conform comunicatului NASA. Studierea lor ne poate ajuta să înţelegem cum era planeta Marte şi chiar şi Terra, în copilăria Sistemului Solar.

NASA a anunţat că aceasta este prima mostră datând din Era Noachian, o perioadă din istoria geologică a planetei Marte de acum aproximativ 4 miliarde de ani, marcată de frecvente impacturi cu asteroizi şi comete care au format multe dintre craterele presărate în prezent la suprafaţa Planetei Roşii.

Roverul Perseverance a asolizat pe Marte în 2021 în apropierea Craterului Jezero având drept obiective căutarea urmelor lăsate de eventualele forme de viaţă din trecutul lui Marte, colectarea de mostre de rocă pentru o posibilă aducere a lor pe Pământ şi testarea unor noi tehnologii de explorare.

Una dintre aceste tehnologii este elicopterul Ingenuity, un mini-elicopter robotic ce urma, conform programului misiunii, să execute cinci zboruri test. Până la urmă Ingenuity a decolat de 72 de ori spre cerul marţian şi şi-a încheiat zborurile doar după o defecţiune survenită la rotor.

De-a lungul celor 4 ani petrecuţi pe Marte, roverul Perseverance a descoperit roci care prezintă posibile dovezi chimice ale interacţiunii cu apa în trecutul geologic al planetei.

În timp ce oamenii de ştiinţă sunt nerăbdători ca mostrele colectate de Perseverance să fie aduse pe Pământ, pentru a putea fi studiate în detaliu, soarta programului Mars Sample Return este încă necunoscută din cauza costurilor în creştere şi a complexităţii acestei misiuni.

După ce costurile misiunii au crescut la 11 miliarde de dolari şi după ce programul misiunii a fost împins până nu mai devreme de 2040, NASA a început o revizuire a întregului program şi a solicitat noi propuneri de la industrie şi mediul academic. NASA va decide asupra unei noi strategii în 2026.

Între timp China şi-a fixat obiectivul de a lansa propria misiune de returnare a unor mostre de rocă de pe Marte în 2028 şi astfel primele mostre ar putea ajunge pe Terra la orizontul anului 2031.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Câți bani câștigă, de fapt, iubita lui Ilie Bolojan. Venitul lunar al asistentei medicale din Oradea
Digi FM
Constantin Brâncuși s-a stins la 81 de ani, cu un mare regret: "Mor cu inima întristată pentru că nu mă pot...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cum arată azi, la 53 de ani, Darren Hayes de la Savage Garden. În 2025 a suferit un accident care l-a lăsat...
Film Now
De ce a murit Victoria Jones, fiica actorului Tommy Lee Jones. Ce au descoperit medicii legiști
Adevarul
Jocurile Olimpice, un maraton sexual? O sportivă a avut curajul să explice de ce e criză de prezervative în...
Newsweek
Legea pensiilor, schimbată în Parlament. Pensionarii care au cerut recalcularea vor primi banii mai repede
Digi FM
O ura din tot sufletul pe partenera fostului ei soț. Astăzi, îi e cea mai bună prietenă și vrea să-i fie...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Poluarea aerului poate contribui în mod direct la apariţia unei boli grave. Cei care au suferit un AVC sunt...
Digi Animal World
A pornit mașina de spălat și a auzit țipete din interior. Când a deschis, a realizat imediat că făcuse o...
Film Now
Calista Flockhart și Harrison Ford, sărut romantic pe pista aeroportului. Căsătoriți de 15 de ani, la fel de...
UTV
Loredana Groza vorbește despre relația dintre Iulia Vântur și Salman Khan. „Un bărbat care știe cum să...