„Conan Bacteria” și „vagabonzii” cosmici de pe Marte: Un nou experiment arată cum ar fi putut apărea primele forme de viață pe Pământ

Data publicării:
ilustrație cu impactul unui asteroid cu planeta Marte
Experimentul a demonstrat că microbii pot supraviețui impactului cu un asteroid și că ar putea ajunge, într-un final, pe alte planete. Foto: Profimedia Images

Nimeni nu știe cum a început cu adevărat viața pe Pământ, însă una dintre teorii spune că primii microbi s-ar putea să fi fost aduși aici de meteoriți desprinși din planeta Marte, noi fiind urmașii acelor mici „vagabonzi” cosmici. Acum, un nou experiment în care cercetătorii au folosit un tip de microb poreclit „Conan Bacteria” a demonstrat că microorganismele pot supraviețui unei astfel de călătorii prin spațiu declanșate de un impact puternic cu un asteroid.

„Avem meteoriți marțieni” care au ajuns pe Pământ după impactul unui asteroid preistoric cu planeta roșie, a spus K.T. Ramesh, un expert în acest domeniu de la Universitatea Johns Hopkins, pentru New York Times. De aici, este ușor să ne imaginăm un astfel de meteorit plin de microbi care ar intra în atmosfera Pământului acum câteva miliarde de ani.

Această teorie, cunoscută sub denumirea de litopanspermie, rămâne deocamdată una nefondată, în primul rând pentru că nu există nicio dovadă clară că au existat vreodată forme de viață pe planeta Marte.

Ramesh și colegii lui, însă, erau curioși să afle dacă ar fi fost măcar posibil ca microbii să ajungă de pe o planetă pe alta. Experimentul desfășurat de ei într-un laborator a arătat că un astfel de scenariu ar fi posibil.

Rezultatele experimentului publicate în revista științifică PNAS Nexus sunt importante pentru a demonstra cum planete precum a noastră ar fi putut fi „însămânțate” cu primele lor forme de viață.

Radiation resistant bacteria, SEM
Cercetătorii au folosit, în timpul experimentelor, bacteria Deinococcus radiodurans, considerată „cea mai rezistentă bacterie” și poreclită „Conan Bacteria” (în loc de „Conan Barbarul”). Foto: Profimedia Images

O presiune de zeci de ori mai puternică decât pe fundul Gropii Marianelor

Nimeni nu susține că noi am fi urmașii marțienilor, dar noul studiu arată că microbii pot rezista în fața unora dintre cele mai violente procese care au loc în cosmos și pot ajunge în acest fel pe alte planete.

„Noi redefinim mereu limitele vieții”, a spus Madhan Tirumalai, microbiolog de la Universitatea din Houston, care nu a luat parte la experiment. „Acest studiu este încă un exemplu.”

Oamenii de știință s-au întrebat de mult timp dacă microbii pot supraviețui impactului cu un meteorit. Cu toate că și un impact cu un asteroid de dimensiuni modeste poate genera o cantitate de energie comparabilă cu cea a unei bombe nucleare, cei mai rezistenți microbi pot supraviețui unei călători în spațiu după ce au fost proiectați de pe suprafața planetei.

În timpul experimentului, echipa de la Johns Hopkins a folosit plăci metalice speciale ca să lovească niște microorganisme la viteze extraordinar de mari. Coliziunile au generat o presiune la fel de mare ca cea a impactului unui asteroid care ar putea lovi planeta Marte.

Cercetătorii au folosit bacteria Deinococcus radiodurans, care apare în Cartea Recordurilor drept „cea mai rezistentă bacterie”, fiind poreclită „Hulk” sau „Conan Bacteria” (în loc de „Conan Barbarul”) datorită capacității sale de a se auto-repara și de a rezista la deshidratarea excesivă, la contactul cu substanțe chimice puternice și la radiații nocive.

Presiunea la care au fost supuse aceste bacterii în timpul experimentelor a fost de 10 până la 30 de ori mai puternică decât presiunea de pe fundul Gropii Marianelor, cel mai adânc abis oceanic de pe Pământ.

Planets Earth and Mars in space, red galaxy, bright red sun. Elements of this image furnished by NASA/JPL-Caltech
Cele două planete se afectează reciproc printr-un fenomen numit „rezonanță orbitală”. Foto: Profimedia Images

Suprafața planetei Marte „era foarte diferită cu miliarde de ani în urmă”

„Nu știam la ce să ne așteptăm”, a povestit Lily Zhao, cercetătoarea care a condus experimentul și a explicat că echipa ei s-ar fi mulțumit și cu o rată de supraviețuire de doar 1%.

Bacteriile s-au dovedit a fi mult mai rezistente decât se așteptau oamenii de știință. După primele impacturi, aproape nicio bacterie nu a fost distrusă. Chiar și la presiuni mai mari, cele mai multe bacterii au rezistat.

Cercetătorii nu au putut determina nivelul presiunii generat de impact care ar fi fost necesar pentru a distruge toate bacteriile testate – aparatul folosit de ei a început să se destrame înainte ca bacteriile să poată fi eliminate complet.

„Metalele se deteriorau și se rupeau mai repede decât celulele”, a spus Zhao.

Cu toate că suprafața planetei Marte este acum un deșert iradiat, ea „era foarte diferită cu miliarde de ani în urmă” – o întindere cu lacuri, râuri și, poate, chiar și un ocean uriaș, a explicat Ramesh.

La acea vreme, impactul cu un asteroid ar fi putut transforma mulți microbi marțieni în niște mini-astronauți.

Zhao se așteaptă ca și celelalte bacterii și tipuri de microorganisme pe care echipa sa urmează să le testeze să producă rezultate similare. „Viața este întotdeauna mai rezistentă decât ne așteptăm noi să fie.”

Editor : Raul Nețoiu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
ANAF extinde controalele fiscale pentru persoanele fizice. Cine poate intra în vizorul inspectorilor...
Digi FM
Maria Dragomiroiu, mesaj emoționant la 16 ani de la moartea Mădălinei Manole: „Ești în rugăciunile mele în...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ce face Anca Țurcașiu când nu este pe scenă. Imaginile inedite făcute publice i-au cucerit pe fani: „Ca la 20...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
La 14 ani de la divorțul de Tom Cruise, Katie Holmes pare că iubește din nou. Cine este bărbatul cu care a...
Adevarul
Tot mai mulți români cer băncilor înapoi comisioanele și dobânzile. Cum îți poți recupera banii fără proces
Newsweek
250 lei ajutor la pensie într-un județ. Lista bonusurilor oferite pensionarilor în 2026. Cine ia 500 lei?
Digi FM
Reactivarea lui Dragnea aruncă în aer conducerea PSD. Ultimele zile ale lui Sorin Grindeanu la șefia...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Povestea incredibilă a unui bărbat declarat mort timp de 107 minute. Ce susține că a văzut în lumea de dincolo
Digi Animal World
Un urs a intrat într-un hotel la 5 dimineața, a băut apă din hol și a dat buzna peste turiști în cameră...
Film Now
„Dumnezeule, făceam asta când eram niște copii”. Charlize Theron, cuvinte dulci despre unul dintre actorii ei...
UTV
Fiica Nicoletei Luciu a debutat pe podium la 14 ani. Kim Csergo a atras atenția cu prima ei apariție în...