Fortăreață egipteană veche de 3.500 de ani, descoperită pe un drum militar din deșertul Sinai. Ce au găsit arheologii în interior

Data actualizării: Data publicării:
photo-collage.png - 2025-10-21T094814.885
Foto: Ministry of Tourism and Antiquities

Arheologii egipteni au descoperit o fortăreață militară veche de 3.500 de ani pe un vechi drum militar din nordul deșertului Sinai, într-o zonă care lega Egiptul de estul Mediteranei. Construită, cel mai probabil, în timpul domniei faraonului Thutmose I, fortificația este remarcabil de bine conservată. În interior au fost găsite cuptoare antice, 11 turnuri de apărare și chiar o bucată de aluat pietrificat, rămasă neatinsă de soldații care o pregătiseră în urmă cu milenii, potrivit Live Science. 

Potrivit Ministerului Egiptean al Turismului și Antichităților, artefactele descoperite în fortăreața de aproximativ 0,8 hectare sugerează că aceasta ar fi fost construită în timpul domniei faraonului Thutmose I (circa 1504–1492 î.Hr.), conducătorul care a extins Imperiul Egiptean până în Siria de astăzi.

Fortăreața a fost găsită la Tell el-Kharouba, un sit arheologic situat de-a lungul vechiului drum militar cunoscut drept „Drumul lui Horus”, numit astfel după zeul egiptean al cerului și războiului. Acest drum traversa nordul deșertului Sinai, legând Delta Nilului de estul Mediteranei. Alte fortificații au mai fost descoperite anterior pe traseul acestei rute antice.

Unul dintre zidurile din interiorul fortăreței are o formă în zigzag și separă partea vestică, folosită ca zonă rezidențială. Modelul neregulat al zidului „ajuta la consolidarea stabilității construcției și reducea impactul vântului și al eroziunii provocate de nisip”, a explicat Hesham Hussein, subsecretar pentru Arheologie în Egiptul de Jos și Sinai, cel care a condus echipa de cercetare.

În unele dintre nișele exterioare au fost descoperite cuptoare mici, folosite probabil pentru gătitul zilnic al soldaților. Lângă unul dintre acestea, cercetătorii au găsit aluatul fosilizat.

Fortăreața era puternic fortificată: până acum au fost identificate 11 turnuri de apărare, iar sub unele dintre ele au fost descoperite depozite de fundație – vase ceramice îngropate în timpul construcției, ca ofrande ritualice. Pe o parte dintre ele apare numele faraonului Thutmose I.

Specialiștii estimează că fortul găzduia între 400 și 700 de soldați, în funcție de dimensiunea spațiilor de depozitare, a curților și a facilităților interioare.

În interiorul complexului au fost identificate locuințe ale soldaților, dar și fragmente de rocă vulcanică provenită din insulele Mării Egee, posibil folosită la construcție. Arheologii analizează ipoteza existenței unui port apropiat, care ar fi putut aproviziona garnizoana.

„Descoperirea acestei fortărețe este una extrem de interesantă”, a declarat pentru Live Science arheologul James Hoffmeier, profesor la Trinity International University, care a excavat o altă fortificație în deșertul Sinai, la Tell el-Borg.

Fortul nou descoperit și cel de la Tell el-Borg fac parte din același sistem defensiv de-a lungul „Drumului lui Horus”, ruta militară care lega Egiptul de Canaan și care a permis Egiptului să controleze coasta estică a Mediteranei timp de aproape patru secole, în perioada Regatului Nou (1550–1070 î.Hr.).

Faptul că noul fort pare să fi fost construit în timpul lui Thutmose I confirmă teoria conform căreia acest faraon a fost „părintele” imperiului egiptean în Asia de Vest și inițiatorul sistemului de fortificații extins ulterior de succesorii săi.

Potrivit egiptologului Gregory Mumford, profesor la Universitatea din Alabama, cercetările de la Tell el-Kharouba „vor extinde semnificativ înțelegerea asupra modului în care Egiptul Regatului Nou și-a asigurat frontiera estică” și asupra strategiei sale militare în zona de nord-est a Sinaiului.

Editor : Ș.A.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Digieconomic
Ce se întâmplă cu creditul unei persoane după deces și cine preia datoria. Explicațiile unui avocat
Digi FM
Cine a plătit tratamentul de peste un milion de dolari al Alinei Pușcău. Cum a reușit fotomodelul să acopere...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Pitbull are 45 de ani și șase copii. Artistul i-a ținut mereu departe de ochii publicului: „Îi protejez...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
James McAvoy, la un pas de moarte după o procedură medicală. Era singur acasă când plămânii i-au cedat: "A...
Adevarul
„De ce ar trebui să le plângem de milă?” Profesoară din București, mesaj tranșant după ce unii candidați la...
Newsweek
Cum sunt dezavantajați la pensie cei care au lucrat în grupe de muncă? Un avocat spune ce pot face pensionarii
Digi FM
Are 61 de ani, ridică greutăți la sală și întoarce toate privirile. Bărbații tineri o curtează, iar soțul ei...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce se întâmplă în corp dacă obișnuiești să consumi scorțișoară în mod regulat. 5 efecte ale acestui condiment...
Digi Animal World
Un bărbat a avut parte de șocul vieții când a mers noaptea la toaletă. A aprins lumina și a văzut cum se...
Film Now
Fiica unei actrițe din "Game of Thrones", numită canibală după ce a recunoscut că a mâncat cenușa mamei sale...
UTV
Cât cer Andra, Smiley, Delia și Loredana Groza pentru un concert. Onorariile pot ajunge la 20.000 de euro