Telescopul spațial Hubble a observat o stea pitică albă care devorează materie de rocă și materie înghețată din propriul său sistem planetar. Acest lucru sugerează că apa și alte substanțe volatile ar putea fi obișnuite în zonele exterioare ale sistemelor planetare, relaează Space.com.
Astronomii au folosit date de arhivă de la telescopul spațial Hubble și de la alte observatoare pentru a analiza proprietățile spectrale ale stelei pitice albe G238-44. Elementele detectate arată că steaua moartă înghite resturi atât din partea interioară, cât și cea exterioară a sistemului său. Este un caz de „canibalism cosmic”, spun autorii studiului publicat pe site-ul telescopului Hubble.
„Nu am văzut niciodată ambele tipuri de obiecte adunându-se pe o pitică albă în același timp”, a spus Ted Johnson, autor principal al cercetării și absolvent al Universității din California, Los Angeles, într-un comunicat.
„Prin studierea acestor stele pitice albe, sperăm să înțelegem mai bine sistemele planetare care sunt încă intacte”, a explicat el.
G238-44 a fost o stea asemănătoare Soarelui, care și-a pierdut straturile exterioare și care nu mai arde combustibil prin fuziune nucleară. Descoperirea că rămășițele stelare captează simultan materie din centura sa de asteroizi și din regiunile asemănătoare centurii Kuiper, de la marginea sistemului solar, inclusiv corpuri de gheață, este semnificativă deoarece sugerează că un „rezervor de apă” ar putea fi o caracteristică obișnuită în zonele exterioare ale sistemelor planetare.
„Viața, așa cum o știm noi, are nevoie de o planetă stâncoasă acoperită cu o varietate de elemente, cum ar fi carbonul, azotul și oxigenul”, a spus Benjamin Zuckerman, profesor emerit la Divizia de Astronomie și Astrofizică a UCLA și coautor al cercetării.
„Abundența elementelor pe care le vedem pe această stea pitică albă par să necesite atât un corp stâncos, cât și unul bogat în substanțe volatile. Este primul exemplu pe care l-am găsit studiind sute de stele pitice albe”, a explicat el.
Când o stea precum Soarele se extinde și devine un gigant roșu, la sfârșitul vieții sale, pierde masă prin eliberarea straturilor sale exterioare. O consecință a acestui fapt poate fi împrăștierea gravitațională a obiectelor mici, cum ar fi asteroizii, cometele și sateliții, către planetele mari din sistem. Lovite astfel, obiectele care supraviețuiesc pot fi aruncate în orbite foarte excentrice.
„După faza gigantului roșu, steaua pitică albă care rămâne este compactă – nu mai mare decât Pământul. Planetele ajung să se apropie foarte mult de stea și experimentează puternice forțe de atracție care le rup în bucăți, creând astfel un disc de gaze și praf care, în cele din urmă, cade pe suprafața stelei pitice albe”, a explicat Johnson.
Editor : M.B.
