Misterul Stonehenge, tot mai aproape de rezolvare. Descoperirea importantă anunțată azi

Data publicării:
stonehenge

Numite "pietre albastre" - blocurile din piatră de nuanţă gri albăstruie incluse în monumentul megalitic de la Stonehenge (Marea Britanie) datează din anul 3000 înaintea lui Hristos, potrivit unui studiu realizat de University College London (UCL), publicat marţi de revista Antiquity şi preluat de EFE, scrie Agerpres.

În cadrul studiului au fost realizate patru excavaţii la două cariere Ţara Galilor, de unde se ştie deja că proveneau "pietrele albastre", care au oferit mari evidenţe că extracţia lor s-a produs în urmă cu 5.000 de ani.

Cele 42 blocuri de piatră sunt mai mici decât celelalte care formează celebrul monument de la Stonehenge şi care au această culoare deoarece sunt din granit de culoare gri-albăstruie.

Geologii ştiau că proveneau din Prescelly Hills în Pembrokeshire (vestul Ţării Galilor) însă acest nou studiu semnalează locaţia exactă a celor două cariere, relevând cum au fost extrase blocurile de piatră.

Potrivit lui Mike Parker Pearson, profesor de arheologie la UCL care a condus studiul, un lucru emoţionant al acestor descoperiri este posibilitatea de a afla marele mister de la Stonehenge: "De ce au fost aduse de atât de departe pietrele?".

"Toate celelalte monumente neolitice din Europa au fost construite cu megaliţi aduşi nu mai departe de 16 kilometri", a spus el. Potrovit lui, obiectivul este acum de a afla "ce era atât de special la colinele Prescelly acum 5.000 de ani şi dacă existau şi acolo monumente din piatră la fel de importante, construite din granit albastru şi aduse apoi la Stonehenge".

Cea mai mare carieră de unde au fost extrase pietrele se află la aproximativ 290 kilometri de Stonehenge în apropiere de Carn Goedog, pe versantul de nord al colinelor Prescelly.

Stonehenge este unul din monumentele megalitice cele mai cunoscute din lume, construit în epoca neolitică în urmă cu între 4.000 - 5.000 de ani, în apropiere de Amesbury, în comitatul englez Wiltshire, şi învăluit în multe mistere pe care arheologii încearcă să le rezolve.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri