Mormântul faraonului Tutmes al II-lea, găsit de arheologii egipteni: o descoperire majoră după sarcofagul lui Tutankhamon

Data publicării:
Mormântul faraonului Tutmes al II-lea, descoperit de arheologii egipteni
Mormântul faraonului Tutmes al II-lea, descoperit de arheologii egipteni. Foto. National Museum of Egyptian Civilization

Arheologii din Egipt au anunţat miercuri descoperirea mormântului faraonului Tutmes al II-lea, una dintre cele mai importante realizări arheologice din ultimele decenii. Mormântul, care a fost un obiectiv mult căutat, face parte din dinastia a XVIII-a și datează din perioada aproximativă 1550 – 1292 î.Hr. Însă, stricăciunile cauzate de apă „au provocat o deteriorare severă”, iar multe dintre artefactele originale au fost pierdute sau relocate, informează Agerpres.

Secretarul general al Consiliului Suprem al Antichităţilor din Egipt, Mohamed Ismail Khaled, a descris descoperirea drept una dintre cele mai importante din ultimele decenii.

„Este pentru prima dată când accesorii funerare aparţinând lui Tutmes al II-lea au fost descoperite, în muzeele din întreaga lume neexistând astfel de obiecte", a spus oficialul.

Şeful misiunii egiptene, Mohamed Abdel Badei, a declarat că, în pofida importanţei sale, mormântul nu se află într-o stare bună deoarece a fost inundat la scurt timp după moartea faraonului.

„Stricăciunile cauzate de apă au provocat o deteriorare severă, ducând la pierderea unei mari părţi din conţinutul original, despre care se crede că a fost relocat în vremuri străvechi”, a precizat reprezentantul consiliului.

Echipele de arheologi au restaurat porţiuni din tencuiala căzută, ornată cu modele elaborate, inclusiv inscripţii albastre, motive cu stele galbene şi elemente ale unui text religios important, prezent în mormintele faraonilor, a spus el.

Şeful misiunii britanice, Piers Litherland, a declarat că mormântul avea un design tipic, singura anomalie fiind cel de-al doilea coridor. Acesta a fost mărit de două ori şi era înclinat în sus, mai degrabă decât în jos, deasupra podelei încăperii, a spus el.

Coridorul ar fi fost creat, potrivit lui Litherland, pentru a permite scoaterea corpului faraonului din mormântul inundat.

Mumia faraonului Tutmes al II-lea a fost descoperită în secolul al XIX-lea, nu departe de un alt sit arheologic cunoscut sub numele de Cachette Deir el-Bahari, în care a fost probabil mutată la câteva secole după trecerea jefuitorilor de morminte, conform Muzeului Naţional al Civilizaţiei Egiptene din Cairo, citat de CBS News. Mumia sa este expusă în prezent, alături de cele ale altor membri ai familiei regale, în interiorul muzeului.

Editor : Ș.A.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Când poate ANAF să controleze o persoană fizică. Ce documente pot cere inspectorii
Digi FM
Dana Tapalagă va fi înmormântată azi la cimitirul Sfânta Vineri din Capitală. Mesajul emoționant transmis de...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
„Cât au crescut, sunt adorabili!” Imagini rare cu copiii lui Enrique Iglesias în tricourile Spaniei după...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Matt Damon vorbește cu emoție despre Ben Affleck și prietenia lor de 45 de ani: “El este una dintre marile...
Adevarul
Alertă meteo fără precedent în Europa: Temperaturi de 50 °C estimate pentru prima dată în istorie
Newsweek
900 lei pensie după 19 ani munciți plus 15 ani „pe caz de boală”. De ce pensionarul a primit atât de puțin?
Digi FM
Cine este românca care a urcat pe scena finalei Cupei Mondiale 2026. A ținut în mâini trofeul înmânat lui Pau...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
„Cea mai mare greșeală din viața mea a fost căsnicia”. Confesiunea tulburătoare a unei femei de 107 ani...
Digi Animal World
Dacă patrupedul tău are respirație urât mirositoare, nu o ignora. Ce poate ascunde acest simptom
Film Now
Richard Gere, cu soția și copiii la finala CM 2026. Imagini virale cu actorul din „Pretty Woman” și alături...
UTV
Andreea Ibacka rupe tăcerea după divorțul de Cabral. „Rănile se vindecă alături de ai mei”