Foto NASA publică imagini nemaivăzute din sistemul nostru solar, realizate de telescopul spațial James Webb

Data publicării:
Jupiter și una dintre lunile sale, Europa, văzute prin lentilele telescopului James Webb
Jupiter și una dintre lunile sale, Europa, văzute prin lentilele telescopului James Webb. Foto: Nasa

NASA a publicat joi noapte noi imagini realizate de telescopul spațial James Webb. De data aceasta, instrumentele telescopului s-au focalizat mult mai aproape, asupra sistemului nostru solar: planeta Jupiter și una din lunile sale, Europa.

Fanii lui Jupiter vor recunoaște imediat câteva dintre elemenetele distinctive ale imensei planete gazoase în imaginile trimise de telescopul James Webb, notează NASA: benzile orizontale care acoperă planeta sau Marea Pată Roșie (Great Red Spot), o furtună îndeajuns de mare încât să înghită întregul Pământ. 

Lângă Jupiter, în stânga, se observă una dintre lunile sale, Europa. Însă, în funcție de filtrele folosite, se pot observa alte două luni ale planetei - Metis și Thebe -, precum și un inel asemănător celor care înconjoară planeta Saturn.

jupiter cu inele
Aplicând filtrele potrivite, se poate observa că și Jupiter are inele asemănătoare planetei Saturn. Foto: NASA

„Împreună cu imaginile din Universul îndepărtat prezentate înainte (marți - n.r.), aceste imagini ale lui Jupiter demonstrează capacitatea telescopului James Webb de a observa de la cele mai îndepărtate galaxii până la planete din vecinătatea noastr cosmică, pe care le poți vedea cu ochiul liber din curte”, a declarat Bryan Holler, cercetător la Institutul Space Telescope Science din Baltimore.

Agenția spațială americană NASA a prezentat marți, în premieră, imagini realizate de telescopul spațial James Webb. Printre ele, stele pe moarte sau nebuloase unde se nasc stele, planete din afara sistemului nostru solar, a căror atmosferă conține apă, și un grup de galaxii strâns unite într-un dans cosmic.

Imaginile, care au lăsat cu gura căscată o lume întreagă, au fost explicate de astronomul Adrian Șonka de la Observatorul Astronomic „Amiral Vasile Urseanu”, care a ajutat la înțelegerea detaliilor surprinse de James Webb.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cât câștigă un procuror de rang înalt înainte de pensionare. Salariile din 2026 și de ce pensiile speciale...
Digi FM
Prima imagine cu fetița Alexandrei Stan! Fotografia care a topit inimile fanilor pe Instagram
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Alexandra Stan, prima imagine cu fiica ei, la două zile după ce a devenit mamă: „Totul”
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
De ce a renunțat Bo Derek la actorie, deși era în culmea succesului: „Nu mi-am dorit niciodată să fiu actriță”
Adevarul
Schimbări majore în administrația publică: dispar funcții, apar noi posturi de conducere și se modifică...
Newsweek
Pensionarii vor primi o nouă lovitură. Legea nu va fi respectată la 1 ianuarie 2027. Pensiile vor fi mai mici
Digi FM
Prima imagine cu fetița Alexandrei Stan! Fotografia care a topit inimile fanilor pe Instagram
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Vietatea care sfidează moartea. Își poate "reseta" viața de nenumărate ori: "Oricât ai încerca, pur și simplu...
Digi Animal World
O pisică misterioasă, vopsită în roșu, observată în Texas. Oficialii trag un semnal de alarmă: „Nu încercați...
Film Now
Tragedia din spatele unui film celebru. Cum a fost abuzată Judy Garland în timpul filmarilor la “Vrăjitorul...
UTV
Alina Eremia a dezvăluit secretul căsniciei cu Edi Barbu. „Ne prostim împreună și redevenim copii”