Oamenii de știință germani au reușit să facă șoareci paralizați să meargă din nou

Data publicării:
Șoarece în capcană
Șoarece. Imagine descriptivă. FOTO: Profimedia Inages

Oamenii de ştiinţă germani au reuşit să facă şoareci paralizaţi în urma unor leziuni la nivelul coloanei vertebrale să meargă din nou, restabilind o legătură neuronală considerată până acum ireparabilă la mamifere. Dacă tratamentul va funcționa la mamifere de talie mai mare, experții iau în calcul ca peste câțiva ani, după mai multe teste de siguranță, să poată fi folosit și în cazul persoanelor paralizate, potrivit Reuters.

Leziunile la nivelul coloanei vertebrale la oameni, de cele mai multe ori cauzate de accidente în trafic sau sport, cauzează paralizie pentru că nu toate fibrele nervilor care conduc informaţia între muşchi şi creier sunt capabile să se regenereze.

Cu toate acestea, cercetătorii de la Universitatea Ruhr din Bochum au reuşit să stimuleze celulele nervoase la şoareci paralizaţi pentru a se regenera folosind o proteină concepută.

„Ce e special la studiul nostru e că proteina nu este folosită doar să stimuleze acele celule nervoase care o produc, ci este transportată mai departe în creier. În acest fel, cu o mică intervenţie, stimulăm un mare număr de nervi pentru a se regenera şi acesta este motivul pentru care şoarecii pot merge din nou”, a declarat Dietmar Fischer, şeful echipei, pentru Reuters.

În urma tratamentului, rozătoarele paralizate au început să meargă după două până la trei săptămâni.

Tratamentul implică injectarea purtătorilor de informaţie genetică în creier pentru a produce o proteină numită hyper-interleukin-6, potrivit site-ului universităţii. Echipa de cercetători investighează acum dacă tratamentul poate fi îmbunătăţit.

„Trebuie să vedem dacă metoda noastră funcţionează la mamifere mai mari. Ne gândim la porci, câini sau primate, de exemplu. Dacă funcţionează acolo, trebuie să ne asigurăm că tratamentul este sigur pentru oameni de asemenea. Dar asta va dura, cu siguranţă, mulţi, mulţi ani”, a conchis Fischer.

Editor : I.C

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri