Oamenii preistorici din Europa sărbătoreau victoria în luptă mâncând creierele inamicilor pe care îi omorau (studiu)

Data publicării:
ilustrație cu oameni preistorici în pădure
Oasele umane au fost găsite împreună cu altele provenite de la animale, ceea ce arată că, cel mai probabil, au fost consumate în același timp. Foto: Shutterstock

Fosile descoperite într-o peșteră din Polonia arată că europenii preistorici apelau la canibalism, mâncând uneori creierele inamicilor pe care îi omorau în luptă, acum aproximativ 18.000 de ani, potrivit unui studiu publicat în revista Scientific Reports.

Cercetătorii au dezvăluit informații noi despre obiceiurile mortuare și ritualice ale vânătorilor-culegători din cultura Magdalenian - ultima cultură a paleoliticului superior european - care trăiau pe teritoriul de azi al Poloniei.

Studiile precedente au arătat că societățile umane preistorice au apelat la canibalism în timpul ritualurilor sau în vremuri grele de foamete, scrie The Independent.

Oamenii de știință au descoperit urme de canibalism pe zeci de oase de om găsite în peștera Maszycka din apropiere de Cracovia în timpul căutărilor din secolul al XIX-lea și prima jumătate a secolului al XX-lea.

peșteră-Maszycka-polonia-oase-umane
Oamenii de știință au descoperit urme de canibalism pe zeci de oase de om găsite în peștera Maszycka (în poză) din apropiere de Cracovia. Captură foto: X (Twitter)

Din cauză că multe dintre oase erau rupte când au fost descoperite, nu se știa sigur dacă sunt de origine umană. O analiză a urmelor vizibile pe 53 dintre oase folosind tehnici de microscopie 3D a confirmat „exploatarea nutritivă” a rămășițelor umane.

Analiza a arătat că trupurile au fost procesate la scurt timp după moarte. Multe dintre urmele găsite pe oasele umane arată la fel ca cele vizibile pe oasele de animale tăiate și mâncate.

Unele dintre oasele umane par să fi fost rupte pentru a permite consumul măduvei osoase bogate în nutrienți. Alte urme arată că scalpul victimelor a fost înlăturat pentru a le permite celor care i-au învins în luptă să ajungă la creier.

„Poziția și frecvența urmelor de tăiere și fracturarea intenționată a oaselor la nivelul scheletului arată clar o exploatare nutrițională a trupurilor, eliminând ipoteza unui tratament funerar fără consum”, a scris coautorul studiului, Francesc Marginedas, de la Universitatea Rovira i Virgili.

peșteră-Maszycka-polonia-oase-umane-2
O analiză a urmelor vizibile pe 53 dintre oase folosind tehnici de microscopie 3D a confirmat „exploatarea nutritivă” a rămășițelor umane. Foto: studiu Scientific Reports

Oasele umane au fost găsite împreună cu cele animale, ceea ce arată că s-ar putea să fi fost consumate în același timp. Se poate ca animalele și oamenii ale căror oase au fost găsite în peșteră să fi fost omorâți în timpul aceluiași incident, probabil în luptă.

„Canibalismul este un comportament documentat în diferite perioade ale evoluției umane”, a spus Palmira Saladie, un alt autor al studiului. Poate fi rezultatul nevoii de supraviețuire, obiceiurilor ritualice sau a violențelor între diferite grupuri.

Acum aproximativ 20.000 de ani, competiția pentru resurse s-a intensificat din cauza erei glaciare, ceea ce a dus la confruntări între diferite comunități de oameni preistorici. Astfel de conflicte s-ar putea să fi dus, în unele cazuri, la acte de canibalism asupra războinicilor răpuși în luptă.

Editor : Raul Nețoiu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce s-a schimbat în averea lui Marcel Ciolacu după plecarea din Guvern. Câți bani are în conturi și ce datorii...
Digi FM
Scene halucinante la casa de marcat. Oana Zamfir, martoră la o discuție ireală: I-aș împușca pe toți
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
DARA, câștigătoarea Eurovision 2026, își încântă fanii cu imagini în costum de baie. S-a relaxat pe plaja din...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Sam Neill, o viață amoroasă tumultuoasă. Actorul a avut două căsnicii, și-a dat un fiu spre adopție și...
Adevarul
Cum trăiesc românii cu credit ipotecar. Între siguranța unui „acasă” și prețul plătit în fiecare lună
Newsweek
Ce să nu faci niciodată seara dacă ești la pensie? Greșeala care te “costă” sănătatea și aspectul fizic
Digi FM
Ada Galeș, mărturisiri dureroase după ce a pierdut o sarcină: „Rațiunea nu mai ajută cu nimic!” Anul trecut...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Povestea incredibilă a unui bărbat declarat mort timp de 107 minute. Ce susține că a văzut în lumea de dincolo
Digi Animal World
Un urs a intrat într-un hotel la 5 dimineața, a băut apă din hol și a dat buzna peste turiști în cameră...
Film Now
Christopher Nolan răspunde criticilor aduse distribuției din „The Odyssey”: Mi-am petrecut 10 ani din viață...
UTV
Fiica Nicoletei Luciu a debutat pe podium la 14 ani. Kim Csergo a atras atenția cu prima ei apariție în...