Scheletul unei femei care a trăit în urmă 1.500 de ani, descoperit înfășurat în lanțuri, lângă Ierusalim. Explicația arheologilor

Data actualizării: Data publicării:
schelet
Scheletul unei femei care a trăit în urmă 1500 de ani, descoperit înfășurat în lanțuri, lângă Ierusalim. Foto: Matan Chocron / Israel Antiquities Authority

La mică distanţă de Ierusalim, în criptele mânăstirii bizantine de la Khirbat el-Masani (aprox. 3 km de Oraşul Vechi al Ierusalimului), arheologii au descoperit un mormânt din secolul V al unei femei al cărei corp a fost înfăşurat în lanţuri grele şi care ar fi practicat forme extreme de asceză, transmite luni Live Science.

Săpăturile din criptele mânăstirii bizantine de la Khirbat el-Masani au dus la descoperirea mai multor schelete, bărbaţi, femei şi copii. Un mormânt adăpostea rămăşiţele unei persoane înfăşurate în lanţuri. Cadavrul nu ar fi fost legat cu lanţuri ca pedeapsă, sunt de părere arheologii, potrivit Agerpres. Aceste lanţuri ar fi fost folosite de persoana respectivă în timpul vieţii pentru a-şi limita şi îngreuna mişcarea în cadrul unui regim de viaţă de asceză extremă. Iniţial, Autoritatea israeliană pentru Antichităţi, care a supravegheat săpăturile arheologice, a anunţat că osemintele înfăşurate în lanţuri aparţineau unui bărbat.

După ce creştinismul a devenit principala religie a Imperiului Roman, în anul 380, a existat o explozie de fervoare creştină manifestată prin ridicarea de noi mânăstiri şi ascetism, practici prin care călugării renunţau la plăcerile lumeşti pentru a atinge beatificarea. O practică comună pentru asceţii acelor vremuri era traiul în vârful unui stâlp, de unde rosteau predici şi se rugau, de multe ori purtând lanţuri grele în jurul corpului.

Într-un studiu publicat în numărul pe aprilie al Journal of Archaeological Science: Reports, cercetătorii au studiat osemintele individului înfăşurat în lanţuri pentru a confirma că este un bărbat. Ei au constatat cu surprindere însă că era cel mai probabil vorba despre o femeie.

"Folosirea lanţurilor de către asceţii bărbaţi este larg documentată, dar menţiunile despre femeie care foloseau lanţurile în acelaşi fel sunt foarte rare", a declarat pentru Live Science co-autoarea acestui studiu, Elisabetta Boaretto, arheolog la Institutul Ştiinţific Weizmann din Israel.

Osemintele descoperite sunt foarte deteriorate, ceea ce a făcut ca vârsta persoanei să poată fi doar estimată între 30 şi 60 de ani. Cercetătorii au analizat peptide - lanţuri scurte de aminoacizi - din smalţul dentar al persoanei, pentru a-i identifica sexul.

Ei au găsit gena AMELX, specifică cormozomului X implicat în dezvoltarea smalţului dentar, dar nicio urmă de gena AMELY, specifică cromozomului Y, care are aceeaşi funcţie în apariţia smalţului dentar. Acest lucru înseamnă că persoana respectivă avea doi cromozomi X şi era deci femeie.

Femeile ascete sunt cunoscute din însemnările istorice, conform autorilor studiului, ele provenind mai ales din rândul clasei nobiliare, începând cu secolul IV. Însă femeile din comunităţile de asceţi urmau de cele mai multe ori căi spirituale diferite decât bărbaţii, căi care erau în general mai puţin extreme, conform lui Boaretto. Rugăciunea, postul şi meditaţia descriau mai degrabă călătoria spirituală a femeilor.

Ca mijloace de mortificare, lanţurile reprezentau, fără îndoială, o formă extremă de practicare a ascezei, conform lui Boaretto, acestea având rolul de a îngreuna corpul şi de a menţine spiritul concentrat. "Prin restrângerea mişcărilor fizice, lanţurile creau condiţiile pentru minte şi inimă de a-L căuta doar pe Dumnezeu", a explicat ea.

Deşi au mai fost descoperite morminte ale unor asceţi înfăşuraţi în lanţuri, identificarea unei femei îngropate în acelaşi fel este foarte neobişnuită.

"Lanţurile erau considerate probabil parte integrantă din identitatea ei ca ascet" iar înmormântarea ei "a fost un prilej de a-i onora viaţa de asceză şi de a se asigura că devoţiunea ei va continua să fie recunoscută chiar şi dincolo de moarte", a mai explicat Boaretto.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Din ce trăiește Nicolae Văcăroiu la 82 de ani. Cum arată acum şi ce pensie are fostul premier
Digi FM
Mircea Solcanu, de la celebritate la perioade în care trăia cu 50 de lei pe săptămână. Ce face astăzi și ce...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Reacția lui MGK după ce s-a spus că regretă despărțirea de Megan Fox. Replica lui vulgară a devenit virală
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Actorul cu care Scarlett Johansson are o „chimie excelentă”: O, îl iubesc. Este unul dintre preferații mei
Adevarul
Lecția ucraineană de care ar trebui să țină cont și Armata Română. Profeția sumbră a unui general NATO
Newsweek
Un pensionar trebuie să returneze 100.000€ din pensie și să se reangajeze. Cum a rămas fără 19 ani de grupa I
Digi FM
Fiul Ozanei Barabancea, mărturisiri după infarctul suferit la 24 de ani: "O perioadă care mi-a deschis ochii"
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
10 lucruri care ne îmbătrânesc mai repede decât trecerea timpului. Obiceiurile și emoțiile care își lasă...
Digi Animal World
12 rase de câini care pot fi dificil de crescut într-o familie cu copii mici. Ce trebuie să știe părinții
Film Now
Primele imagini din „Miami Vice ’85”. Austin Butler și Michael B. Jordan devin faimoșii detectivi Crockett și...
UTV
Cât cer Andra, Smiley, Delia și Loredana Groza pentru un concert. Onorariile pot ajunge la 20.000 de euro