Speranță pentru bolnavii de Parkinson și Alzheimer: o moleculă care blochează moartea celulară, descoperită de cercetători australieni

Data publicării:
Brain,Disease,Diagnosis,With,Medical,Doctor,Seeing,Magnetic,Resonance,Imaging
Cercetători australieni au identificat o moleculă care blochează moartea celulară. Foto. Shutterstock

Cercetători australieni au identificat o moleculă care blochează moartea celulară, un pas major în dezvoltarea unor posibile tratamente pentru bolile neurodegenerative. Descoperirea oferă noi speranțe pentru pacienții cu Parkinson și Alzheimer, transmite agenţia Xinhua, citată de Agerpres.

Descoperirea a fost făcută de o echipă de oameni de știință de la Institutul de cercetare medicală Walter & Eliza Hall (WEHI) din Australia.

„În prezent, nu există tratamente care să împiedice moartea neuronilor pentru a încetini progresia bolii Parkinson. Orice medicament care ar putea face acest lucru ar fi revoluţionar”, a declarat Grant Dewson, directorul Centrului de cercetare a bolii Parkinson din cadrul WEHI.

Descoperirea se bazează pe un compus care inhibă activitatea proteinei BAX, cunoscută drept „proteina ucigaşă de celule”, se arată într-un comunicat emis luni de institutul din Melbourne.

Pentru a ajunge la această concluzie, cercetătorii au analizat peste 100.000 de compuși în cadrul unui screening realizat la National Drug Discovery Center (NDDC), parte a WEHI. Astfel, au identificat o substanță capabilă să prevină acțiunea distructivă a proteinei BAX asupra mitocondriilor – componentele celulare responsabile cu producerea de energie – ceea ce permite celulelor să supraviețuiască.

„Ar putea deschide calea către următoarea generaţie de inhibitori ai morţii celulare în vederea combaterii afecţiunilor degenerative”, a declarat autorul principal al studiului, Li Kaiming, cercetător în cadrul WEHI.

Cercetătorii australieni își propun ca pe baza acestei molecule să dezvolte, în viitor, tratamente pentru afecțiuni neurodegenerative, precum Parkinson şi Alzheimer, pentru care în prezent nu există leac.

Institutul WEHI este cel mai vechi centru de cercetare medicală din Australia și are o istorie îndelungată în studiul morții celulare, inclusiv contribuții majore în domeniul tratamentelor împotriva cancerului.

Editor : Ș.A.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum arată Petre Roman la 80 de ani și ce pensie încasează lunar. Ipostaza rară în care a fost surprins fostul...
Digi FM
Probleme pentru Adriana Iliescu, femeia care a devenit mamă la 66 de ani. Se judecă de peste 20 de ani cu...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Un rol celebru, o dependență dezastruoasă, Demi Moore și Madonna. Povestea din culisele Hollywoodului...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Tommy Lee Jones, prima apariție pe covorul roșu la mai bine de nouă luni de la moartea fiicei sale. Ethan...
Adevarul
Polițiștii din Satu Mare au o nouă misiune: să cântărească lemnele de foc pentru încălzirea sediilor. Val de...
Newsweek
Este justificat impozitul pe venit la pensie? Avocat: Pensia contributivă ar trebui tratată ca drept câștigat
Digi FM
Prăjitură cu mere și scorțișoară. Rețeta simplă, pufoasă și aromată, perfectă pentru zilele reci
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Mormântul lui Tutankhamon ar putea ascunde un secret vechi de peste 3.300 de ani. Descoperirea care ar putea...
Digi Animal World
Turiștii de pe o plajă din Australia, șocați de o creatură ieșită din ocean. Este considerată „cea mai...
Film Now
Joe Manganiello rupe tăcerea despre anii cu Sofia Vergara: "Eram din ce în ce mai bolnav". Ce acuzații îi...
UTV
Mincu s-a căsătorit civil la doi ani de la divorț. „Și pentru o clipă, totul s-a oprit”