Studiu: Pisicile sunt la fel de inteligente precum câinii

Data actualizării: Data publicării:
pisica si catel

Care animal este mai inteligent, câinele sau pisica? Această întrebare i-a frământat timp de secole pe oameni, iar cercetătorii au publicat nenumărate studii în acest sens, unul dintre cele mai recente - realizat anul trecut în Ungaria - concluzionând că patrupedele canine au memorie episodică și, deci, sunt mai „istețe”. Totuși, o echipă de specialiști din Japonia a anunțat recent că a reușit să demonstreze faptul că pisicile sunt la fel de inteligente ca și câinii, fapt relevat prin diverse teste de memorie.

pisica si catel

Câinii au dovedit anterior că sunt capabili să își amintească evenimente care nu s-au petrecut în trecutul imediat, o abilitate cunoscută sub numele de memorie episodică despre care se credea până recent că este o caracteristică a primatelor. Însă, cercetarea realizată de oamenii de știință japonezi pe 49 de pisici a demonstrat că și acestea își aduc aminte acțiuni din trecut, ele putând să identifice bolul cu hrană din care mâncaseră cu 15 minute înainte, diferențiindu-l astfel de cel de care nu se atinseseră.

De asemenea, testele au demonstrat că felinele domestice, ca și câinii, sunt capabile să răspundă la gesturi umane, la expresii faciale și la emoții. „O speculație interesantă este aceea că ele se pot bucura în mod activ amintindu-și evenimente din trecut, așa cum se întâmplă în cazul oamenilor”, a declarat pentru BBC Saho Takagi, psiholog în cadrul Universității din Kyoto. „Memoria episodică este asociată cu funcția introspectivă a minții. Studiul nostru ar putea presupune că pisicile ar avea un anumit tip de conștiință”, a precizat acesta.

În plus, cercetătorii japonezi sugerează că pisicile ar fi capabile să își amintească evenimente din trecut pentru un timp mai lung decât perioada de timp folosită în cadrul testelor cuprinse în studiul recent.

Saho Takagi susține că cercetarea sa are aplicații practice. „Înțelegerea mai profundă a pisicilor poate ajuta la stabilirea unei mai bune relații între oameni și ele”, a declarat acesta. „Pisicile pot fi la fel de inteligente ca și câinii, în ciuda părerii comune a oamenilor potrivit căreia câinii sunt mult mai deștepți”, a completat el.

Experimentul publicat în jurnalul Behavioural Processes „deschide ușa” către noi studii legate de durata memoriei pisicilor și de cât de „bogată” este aceasta, potrivit Laurie Santos, profesoară la Universitatea Yale, arată The Telegraph.

Anul trecut, o echipă de oameni de știință din Ungaria a descoperit că exemplarele canine sunt capabile să își amintească acțiunile proprietarilor lor chiar și atunci când nu erau instruite în mod specific pentru a face acest lucru și că memoria lor nu se bazează numai pe repetare și recompensă.

În cazul oamenilor, capacitatea de a rememora în mod conștient experiențe și evenimente se crede că are legătură cu conștiința de sine, ce modelează felul în care ne raportăm la trecut dar și ceea ce gândim despre viitor. Studiul realizat anul trecut la Universitatea Eötvös Loránd din Budapesta a demonstrat că și câinii au o memorie asemănătoare, iar cercetătorii au precizat atunci că papagalii, delfinii și balenele albastre ar putea fi următoarele care să fie testate în acest sens.

Sursa: Agerpres

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri