Noi observaţii care au vizat unele dintre lunile şi inelele lui Neptun oferă dovezi ale unei catastrofe ce a avut loc în urmă cu miliarde de ani în jurul celei mai îndepărtate planete din Sistemul Solar, în timpul căreia un „intrus” de dimensiunea lui Pluto a provocat un haos cosmic devastator.
Cercetătorii au folosit Telescopul spaţial James Webb al NASA pentru a examina compoziţia a trei dintre micile luni interioare ale lui Neptun - Proteus, Larissa şi Galatea - şi a inelelor sale interioare prăfuite şi au detectat minerale argiloase pe care astrofizicienii se aşteaptă să le găsească adânc în interiorul anumitor corpuri cereşti din zonele exterioare ale Sistemului Solar.
Se ştie că aceste minerale bogate în magneziu există pe planeta pitică Ceres, care orbitează în centura principală de asteroizi dintre Marte şi Jupiter, precum şi în unii meteoriţi.
„Aceste minerale necesită un contact prelungit între apa lichidă şi rocă pentru a se forma”, a declarat Ryleigh Davis, specialistă în ştiinţe planetare, cercetătoare la studii postdoctorale la Universitatea California din San Diego şi autoare principală a studiului publicat în revista Science Advances.
„Lunile în sine sunt mult prea mici şi reci pentru ca acea reacţie chimică să fi avut loc la faţa locului, aşa că argila a trebuit să provină de altundeva - din interiorul profund al unui corp străvechi mult mai mare”, a adăugat ea, potrivit Reuters, preluată de Agerpres.
„Descoperirea acestui material pe lunile interioare ale lui Neptun indică un eveniment catastrofal din trecutul lui Neptun, care a distrus acele corpuri cereşti străvechi şi le-a expus interiorul profund, iar micile luni şi inele pe care le vedem astăzi s-au reformat din acele rămăşiţe”, a declarat Ryleigh Davis, care a lucrat la acest studiu în timp ce studia la Caltech.
Biliard cosmic
Cercetătorii au afirmat că vinovatul din spatele acestui cataclism pare să fie Triton, care este în prezent cea mai mare lună a lui Neptun, dar care anterior se afla mult mai departe în Sistemul Solar, în regiunea denumită Centura Kuiper.
Ei au afirmat că, la un moment dat în cursul primului miliard de ani după formarea Sistemului Solar, cu aproximativ 4,5 miliarde de ani în urmă - o perioadă haotică în care marile planete gazoase încă migrau către orbitele lor actuale - atracţia gravitaţională a lui Neptun a capturat-o pe Triton.
Triton este puţin mai mare decât Pluto, un alt „locuitor” al Centurii Kuiper, dar mai mică decât Luna, satelitul natural al Pământului.
După ce a fost capturat, forţele gravitaţionale ale lui Triton au provocat agitaţia lunilor iniţiale ale lui Neptun şi au făcut ca majoritatea acestora să intre în coliziune unele cu altele. Lunile interioare actuale ale lui Neptun s-au format în cele din urmă dintr-o parte din resturile rezultate.
„Interiorul lunilor mari îngheţate ne este, de obicei, ascuns permanent, îngropat sub straturi groase de gheaţă de apă şi accesibil doar prin modele şi deducţii. Lunile interioare ale lui Neptun ar putea fi singurul loc din Sistemul Solar unde putem observa direct acel material, deoarece acest eveniment catastrofal a dus, practic, la întoarcerea pe dos a acelor corpuri cereşti străvechi”, a declarat Ryleigh Davis.
Triton este singura lună mare din Sistemul Solar care orbitează în direcţia opusă rotaţiei planetei sale. Acest fapt oferă o dovadă suplimentară că Triton a fost capturat după ce s-a format în altă parte, nu ca una dintre lunile originale ale lui Neptun.
„Un intrus capturat”
Celelalte trei planete gazoase mari - Jupiter, Saturn şi Uranus - au fiecare un sistem de luni mari care s-au format în jurul acestor planete, orbitând pe o traiectorie aproximativ circulară, în aceeaşi direcţie în care se rotesc planetele lor gazdă.
„Neptun este singura planetă gigantică din Sistemul Solar fără un sistem ordonat de sateliţi mari şi regulaţi. Aşadar, Neptun s-a trezit cu un intrus capturat care îi domină sistemul de sateliţi, în loc de familia ordonată de luni pe care o vedem la celelalte planete gigantice”, a adăugat Ryleigh Davis.
Triton reprezintă peste 99% din masa întregului sistem de sateliţi ai lui Neptun - lunile şi inelele sale.
Neptun, situat la o distanţă de aproximativ 30 de ori mai mare faţă de Soare decât Pământul, are 16 luni cunoscute. Nereida, una dintre lunile cele mai îndepărtate ale lui Neptun, prezintă una dintre cele mai eliptice orbite dintre toate lunile din Sistemul Solar.
Potrivit cercetătorilor, compoziţia lui Nereida, aşa cum a fost dezvăluită într-un alt studiu, sugerează că aceasta a fost singura supravieţuitoare dintre lunile originale ale lui Neptun, reuşind cumva să evite furia lui Triton.
Triton, despre care se crede că are o compoziţie similară cu cea a lui Pluto, prezintă pe suprafaţa sa gheaţă de azot, gheaţă de metan şi dioxid de carbon, precum şi o atmosferă subţire de azot.
Cercetătorii au afirmat că o altă explicaţie posibilă, deşi mai puţin probabilă, pentru observaţiile lor este aceea că un alt corp din Centura Kuiper, de dimensiunea lui Pluto, a trecut prea aproape de Neptun şi a fost sfâşiat de gravitaţia acestuia.
Povestea lunilor lui Neptun, a spus Ryleigh Davis, ne reaminteşte că Sistemul Solar are o istorie violentă.
„Este un exemplu elocvent al modului în care un singur eveniment întâmplător poate modifica fundamental arhitectura unui sistem planetar”, a concluzionat coordonatoarea studiului.
Editor : B.P.
