Unde a fost descoperită cea mai veche aşezare lacustră din Europa: vestigiile datează de peste 6.000–8.000 de ani

Data actualizării: Data publicării:
profimedia-0796084137
Scafandru cautând materiale arheologice în lacul Ohrid, în sud-estul Albaniei. Foto. Profimedia

O echipă de arheologi elveţieni şi albanezi a scos la iveală, pe malul lacului Ohrid, în satul Lin din Albania, cea mai veche aşezare lacustră cunoscută din Europa, potrivit unui anunț făcut joi de cercetători și relatat de Reuters. Vestigiile, conservate sub apă, datează de acum 6.000–8.000 de ani şi oferă indicii despre o comunitate organizată de vânători şi agricultori.

Cercetările se desfășoară la aproximativ trei metri adâncime, unde arheologii recuperează stâlpii de lemn care susţineau locuinţele de odinioară. Au fost colectate, de asemenea, oase de animale domestice și sălbatice, obiecte din cupru și fragmente ceramice decorate cu incizii detaliate.

Profesorul Albert Hafner, de la Universitatea din Berna, afirmă că situl din Lin este cu cel puţin 500 de ani mai vechi decât alte aşezări similare descoperite în regiunile alpine şi mediteraneene.

„Faptul că aceste vestigii au fost conservate sub apă a permis păstrarea în condiţii bune a materialului organic, ceea ce ne oferă informaţii despre alimentaţia şi practicile agricole ale acestor oameni”, a explicat Hafner.

Lacul Ohrid, situat la graniţa dintre Albania şi Macedonia de Nord, este considerat cel mai vechi lac al Europei, cu o vechime estimată la peste un milion de ani.

Datarea aşezării s-a realizat prin metode de radiocarbon şi analiză dendrocronologică a stâlpilor din lemn. Peste 1.000 de mostre au fost colectate din sit, care ar fi putut găzdui câteva sute de persoane.

Suprafaţa totală estimată a aşezării este de aproximativ şase hectare, dar, potrivit cercetătorilor, doar 1% din zonă a fost excavată în cei şase ani de studii.

Hafner susţine că locuitorii acestei aşezări ar fi contribuit la răspândirea agriculturii şi creşterii animalelor în alte părţi ale Europei. „Deşi continuau să fie vânători-culegători, sursa stabilă de hrană venea din agricultură”, a subliniat el.

Arheologul albanez Adrian Anastasi estimează că cercetarea completă a sitului ar putea dura zeci de ani.

„Felul în care trăiau, se hrăneau, vânau, pescuiau şi modul în care îşi construiseră locuinţele demonstrează că erau foarte ingenioşi pentru vremea respectivă”, a spus Anastasi.

Editor : Ș.A.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Din ce face bani Adrian Veștea şi ce meserie are la bază premierul desemnat. Averea, proprietățile și...
Digi FM
Ce spunea Adrian Veștea, acum un an, despre Nicușor Dan: "Un activist care știe doar să blocheze, să dea în...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Shania Twain, dezvăluiri despre cel mai greu moment din viața ei: „Îmi detestam corpul, nu mă mai puteam uita...
Film Now
Russell Crowe, dezvăluiri despre „Gladiator”. De ce a refuzat scenele intime cu Connie Nielsen: „Ar fi...
Adevarul
Cristian Păun, despre riscul ca România să fie retrogradată în categoria „junk”: „Va fi lovitura fatală”
Newsweek
Pensii crescute cu 330 lei, medicamente ieftine pentru pensionari. Măsuri obligatorii pentru premierul Veștea
Digi FM
Simona Halep își ia rămas-bun de la tenis și anunță ce urmează: "Pentru prima dată, simt că vreau pur și...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Misterul care a sfidat istoria timp de 4.500 de ani ar putea fi rezolvat. Cercetătorii cred că au aflat cum...
Digi Animal World
Ce a găsit o femeie într-o pereche de cizme abandonate în garaj. Imaginile au devenit virale
Film Now
Ce se știe până acum despre "Top Gun 3", unul dintre cele mai așteptate filme. Tom Cruise se întoarce în...
UTV
Antonia este mândră de mama ei. Denise Iacobescu a absolvit Facultatea de Psihologie la aproape 60 de ani