Viață pe Marte. Descoperirea uriașă făcută de NASA

Data actualizării: Data publicării:
marte

Noi date colectate de pe Marte arată că Planeta Roşie a avut la un moment dat ingredientele necesare apariţiei vieţii. Curiosity a găsit compuşi organici pe suprafaţa planetei după ce a săpat doar 5 centimetri adâncime într-un crater.

Zona ar fi fost odată albia unui lac, pe când Marte nu era pustiul pe care îl cunoaştem acum. În plus, robotul a măsurat fluctuaţii sezoniere ale concentraţiei de metan din atmosfera marţiană. Pe Pământ, aproximativ 95 la sută din metan provine din activităţi biologice.

Sunt unele dintre cele mai puternice dovezi de până acum că planeta vecină ar fi putut întreţine viaţa. Oamenii de ştiinţă de la NASA consideră că e prea devreme să se pronunţe. Spun să sunt posibile şi alte explicaţii, non-biologice, pentru aceste descoperiri, aşa că întrebarea dacă a existat viaţă pe Marte rămâne deocamdată fără răspuns.

"Este un avans semnificativ deoarece arată că materia organică este prezervată în mediile cele mai dificile de pe Marte", a declarat autoarea unuia dintre studiile publicate de revista Science, astrobiologul Jennifer Eigenbrode, de la centrul Goddard al Agenţiei spaţiale americane.

"Şi am putea probabil găsi ceva suficient de bine prezervat care să conţină un semn al vieţii", a declarat ea AFP, citată de Agerpres.

Curiosity, care s-a aşezat pe suprafaţa Marte în 2012, a descoperit deja în 2014 materie organică, în cantitate mică.

"Acest studiu prezintă detaliat descoperirea de compuşi organici complecşi şi diversificaţi în sedimente. Acest lucru nu înseamnă că există viaţă, dar compuşii organici reprezintă cărămizile de bază ale vieţii", a declarat AFP şi coautoarea studiului, Sanjeev Gupta, profesor de Ştiinţe ale Pământului la Imperial College din Londra.

Eşantioanele de materie organică ar putea proveni de la un meteorit sau de la formaţiuni geologice echivalente carbonului sau rocilor sedimentare prezente pe Terra, sau eventual vreunei forme de viaţă, a subliniat experta Eigenbrode.

Craterul Gale este un loc bun pentru o formă de viaţă, dacă aceasta a existat vreodată pe Marte, a precizat ea.

Analizarea în laboratorul miniatural francez SAM (Sample Analysis at Mars) realizată de robotul Curiosity a relevat "mai multe molecule organice şi volatile care reamintesc de cele găsite pe Terra: tiofen, metil-tiofen 2 şi 3, metanetiol şi sulfură de dimetil', potrivit studiului.

Aceste descoperiri tind să susţină ipoteza unei potenţiale existenţe a vieţii pe Marte, a declarat şi Inge Loes ten Kate, de la Universitatea Tübingen din Germania.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri