VIDEO. Cât de departe pot „călători” microbii? Strănutul, analizat cu o cameră care filmează 2.000 de cadre pe secundă

Poor old guy has terrible grippe. Studio shoot
Foto: Guliver/GettyImages

Cercetătorii de la MIT din Cambridge au analizat strănutul cu o cameră care filmează 2.000 de cadre pe secundă. Strănutul, tusea şi expiraţia produc nori de aer care conţin picături de diferite dimensiuni. Norul le permite picăturilor şi încărcăturii lor de microbi să parcurgă chiar şi până la 7-8 m, potrivit cercetărilor recente. Este mult mai mult decât se credea până acum. Asta, în condițiile în care OMS şi autorităţile sanitare recomandă păstrarea distanţei de 1-2 m.

Cercetătorii de la Massachusetts Institute of Technology din Cambridge, SUA, au studiat dinamica aerului exalat de oameni, inclusiv a strănutului şi a tusei. Observaţiile lor pot avea implicaţii mari asupra măsurilor de prevenţie în timpul actualei pandemii.

Ei au descoperit că în timpul exalării, emitem un nor gazos plin de picături care poate parcurge o distanţă mult mai mare decât se credea până acum: până la 8 metri. Este mult peste distanţa de siguranţă recomandată de autorităţile sanitare şi de Organizaţia Mondială a Sănătăţii.

„Vitezele maxime de exalare pot atinge până la 10-30 metri pe secundă, creând un nor care poate parcurge între 7 şi 8 metri. (...) În prezent, măștile chirurgicale și N95 nu sunt testate pentru aceste caracteristici potențiale ale emisiilor respiratorii” - au arătat cercetătorii.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

E nevoie de revizuirea urgentă a recomandărilor

Autoarea studiului, prof. Lydia Bourouiba, spune că este necesară revizuirea de urgenţă a recomandărilor, în primul rând pentru personalul medical aflat în prima linie în lupta cu COVID-19.

„Potrivit celor mai recente recomandări ale Organizației Mondiale a Sănătății în privința COVID-19, personalul medical este sfătuit să mențină o distanță de 1 metru faţă de o persoană care prezintă simptome ale bolii, cum ar fi tuse și strănut. Centrul pentru Controlul și Prevenirea Bolilor ( din SUA, n. red. ) recomandă o distanță de 2 metri. Însă aceste distanțe se bazează pe estimări care nu au luat în considerare posibila prezenţă a unui nor emis cu putere care transportă picăturile pe distanţe mari. Având în vedere modelul dinamic al norului turbulent, recomandările pentru păstrarea unei distanţe de 1-2 m pot subestima distanța, intervalul de timp și persistența norului și a încărcăturii sale patogene generând astfel un potențial de expunere potențial subevaluat pentru personalul medical. Din aceste motive și din altele, purtarea echipamentelor de protecție personală adecvate este de o importanță vitală pentru personalul care îngrijeşte pacienți potenţial infectați, chiar dacă se află la o distanță mai mare de 2 metri de un pacient” - spune prof. Lydia Bourouiba.

Cele mai periculoase picături

Rămâne deschisă întrebarea până la ce distanţă sunt periculoase particulele din strănut, dat fiind că cel mai departe ajung doar cele mai mici dintre ele, deci cu o încărcătură virală mai mică.

„Pentru mine întrebarea care se pune nu este ce distanţă pot parcurge microbii, ci de la ce distanţă ei nu mai sunt o ameninţare. Cu cât sunt mai mici particulele infecţioase, cu atât este mai mic riscul de a infecta pe cineva care le-ar putea inhala sau în nasul şi gura căruia ar putea ajunge” - a explicat Paul Pottinger, profesor de boli infecţioase la Universitatea din Washington, pentru USA Today.

„Cea mai mare ameninţare, după părerea noastră, în ceea ce priveşte infectarea cu coronavirus sunt picăturile mari, din salivă şi mucus nazal. Mă refer la picături de mărimea picăturilor de ploaie, pe care le expulzează cineva când strănută, își suflă nasul sau scuipă, de pildă. Sunt suficient de mari pentru ca asupra lor să acţioneze gravitaţia. De obicei, aceste picături sunt cele mai periculoase și cad până să ajungă la doi metri, de aici și regula celor 2 metri pentru distanțare socială”, a explicat profesorul Pottinger.

Toată lumea ar trebui să poarte măști? Cât de mult protejează cele făcute acasă?

În Statele Unite, Centrul pentru Controlul și Prevenirea Bolilor (CDC) reanalizează recomandările pentru public, dacă este necesar să încurajeze purtarea măștilor de către toată populaţia, nu doar de către medici.  

Experţii avertizează însă că măştile de tip N95 trebuie rezervate personalului medical care intră în contact cu pacienţii infectaţi cu COVID-19 şi care sunt expuşi zilnic unui risc mai mare decât oricine.

Unele studii au arătat că anumite materiale din care pot fi confecţionate măşti acasă pot ajuta la oprirea parţială a picăturilor. „Măştile făcute în casă, fularele, eşarfele sau orice altceva aveţi acasă ar putea fi o idee bună”, spune William Schaffner, expert în boli infecţioase la Universitatea Vanderbilt, citat de NPR. „Nu este clar dacă îţi oferă un grad ridicat de protecţie, dar oricât de puţină ar putea fi de ajutor”, spune el.

Măştile făcute în casă nu vor fi, însă, eficiente dacă nu sunt confecţionate şi manipulate cum trebuie, este de părere fostul şef al Agenţiei americane pentru Alimente şi Medicamente (FDA), Scott Gottlieb. Acesta crede că CDC trebuie să le ofere oamenilor instrucţiuni despre cum îşi pot confecţiona singuri măşti de bumbac. „Măştile de bumbac, confecţionate corect, ar trebui să asigure un grad rezonabil de protecţie faţă de oamenii care ar putea fi contagioşi”, spune el.

Nu există însă niciun studiu ştiinţific care să confirme fără drept de apel faptul că purtarea măştilor de către publicul larg protejează de bolile contagioase. Dar acelaşi lucru se poate spune şi despre igiena mâinilor, pentru care studiile clinice randomizate nu au arătat efecte semnificative, arată Elaine Shuo Feng, cercetător în boli infecţioase la Universitatea Oxford. „Cu toate acestea credem că igiena poate fi o modalitate bună de a ucide agenții patogeni, iar OMS recomandă în continuare igiena mâinilor”, spune cercetătoarea.

Saskia Popescu, cercetător în domeniul bolilor infecțioase și consultant pe probleme de bio-apărare, este sceptică în ceea ce privește necesitatea ca oamenii sănătoși să poarte măști de câte ori sunt în public. Ar trebui urmate recomandările autorităților, spune ea, citată de NPR. Cercetătoarea subliniază că dacă porți o mască, trebuie să o faci în mod corect. Asta înseamnă să o arunci atunci când se umezește, de pildă. Nu trebuie să o atingi în partea din față și nici să o ridici ca să te scarpini la nas sau gură. Altfel, avertizează Saskia Popescu, purtatul măștii îți poate da doar un fals sentiment de siguranță.

Redactor: Alexandra Stoica

Editor web: Luana Păvălucă

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica de confidenţialitate