Peste 250 de fragmente de ouă de dinozaur descoperite în Patagonia arată că titanozaurii ar fi folosit „incubatoare” naturale pentru a-și proteja ouăle de frig, scrie Science Alert.
O echipă condusă de paleontologul Kohei Tanaka, de la Universitatea din Tsukuba, Japonia, care a analizat cojile de ouă într-un studiu publicat în revista Royal Society Open Science, afirmă că acestea sunt cele mai sudice ouă de dinozaur descoperite vreodată.
În perioada în care dinozaurii și-au depus ouăle, cuiburile s-ar fi aflat la aproximativ 55-60 de grade latitudine sudică, într-un climat comparabil cu cel al orașului New York din prezent.
Cercetătorii cred că ouăle, de dimensiunea unei mingi de fotbal și aparținând tipului Fusioolithus, au fost depuse de titanozauri, ultimul grup de sauropode uriașe, cu gât lung, care au trăit pe Pământ.
Până acum, fragmente de coji de ouă Fusioolithus fuseseră descoperite doar în regiuni despre care se știe că aveau climate mai calde.
Dinozaurii și-ar fi construit propriile „incubatoare” pentru ouă
Ouăle dinozaurilor aveau nevoie de o anumită cantitate de căldură pentru ca embrionii să se poată dezvolta. Cu cât ne apropiem însă de Polul Sud, cu atât temperaturile tind să fie mai scăzute, în special iarna, când perioadele cu lumină solară sunt foarte scurte.
În același timp, titanozaurii uriași nu puteau pur și simplu să se așeze pe ouă pentru a le încălzi.
„Cuibul s-ar fi transformat într-o omletă uriașă”, a explicat pentru CBC paleontologul Darla Zelenitsky, membră a echipei de cercetare.
Cojile fosilizate sunt extrem de poroase, o caracteristică despre care cercetările anterioare ale lui Tanaka au arătat că este asociată cu acele cuiburi de dinozaur care erau acoperite complet, ouăle fiind îngropate.
Acoperirea ouălor contribuie la păstrarea căldurii în interiorul cuibului, o strategie folosită și de țestoasele marine, însă aceasta nu ar fi fost suficientă pentru a menține ouăle la temperatura necesară.
Cuiburile ar fi avut nevoie, așadar, de o sursă suplimentară de căldură.
Căldura este esențială pentru reacțiile chimice care permit dezvoltarea embrionului pe parcursul lunilor necesare până la eclozare.
În regiunile mai apropiate de Ecuator, astfel de cuiburi ar fi putut fi încălzite suficient doar de razele Soarelui. Tanaka și colegii săi consideră însă că, în Patagonia, energia solară nu ar fi fost suficientă. În plus, nu există dovezi că activitatea geotermală ar fi putut încălzi aceste „incubatoare” naturale.
Cum își protejau ouăle de frig
Unele dintre rudele actuale ale dinozaurilor folosesc însă o soluție ingenioasă, iar cercetătorii cred că titanozaurii ar fi putut recurge la o strategie asemănătoare în urmă cu milioane de ani.
Crocodilii de apă sărată și curcanii australieni de tufiș (brushturkeys) sunt cunoscuți pentru faptul că adună cantități mari de materie vegetală în descompunere în jurul și deasupra ouălor. Astfel se formează adevărate grămezi de compost, care pot genera temperaturi ridicate pe măsură ce materia organică se descompune.
Porii foarte mari observați în cojile fosilizate susțin această ipoteză. Ouăle îngropate au nevoie de pori mai mari pentru a permite pătrunderea unei cantități suficiente de oxigen, în timp ce ouăle expuse au nevoie de pori mai mici pentru a limita pierderea excesivă de umiditate.
„Latitudinea ridicată a regiunii în Maastrichtian sugerează că ouăle erau îngropate într-un cuib de tip movilă, în care descompunerea microbiană, și nu radiația solară, reprezenta principala sursă de căldură pentru incubație”, arată Tanaka și colegii săi.
„Formațiunea Chorrillo reprezintă, din câte știm, zona aflată la cea mai mare paleolatitudine din emisfera sudică în care au fost descoperite dovezi certe ale unor ouă de dinozaur și arată că titanozaurii cuibăreau la latitudini mai mari decât se credea până acum”, concluzionează cercetătorii.
Editor : Ș.A.
