„Este de grosimea unei molecule”. Un grup de cercetători spune că a găsit o soluție de a salva Marea Barieră de Corali

Data publicării:
Marea Bariera de Corali
Foto: Shutterstock

Un grup de cercetători a dezvoltat un „scut solar” ce ar putea preveni albirea care între 2016 şi 2017 a afectat Marea Barieră de Corali din nord-estul Australiei, au informat marţi surse ştiinţifice citate de EFE şi AFP, citate de Agerpres.

Marea Bariera de Corali
Foto: Shutterstock



Este vorba de o peliculă biodegradabilă, de 50.000 de ori mai subţire decât un fir de păr ce conţine carbonat de calciu, aceeaşi substanţă expulzată de polipii de corali pentru a construi un schelet, notează Fundaţia Marii Bariere de Corali într-un comunicat.

Stratul „este proiectat pentru a se depune pe suprafaţa apei deasupra coralilor, în loc de a fi aşezat direct asupra lor, pentru a le oferi un scut împotriva soarelui", a informat Fundaţia, care a beneficiat de colaborarea Universităţii din Melbourne şi Institutului Australian de Ştiinţe Marine.

Proiectul, finanţat de The Tiffany & Co. Foundation, se află în fază iniţială şi a fost testat la scară mică în experimente care au demonstrat că această peliculă reduce lumina soarelui în proporţie de 30 la sută fără a afecta coralii.

„Cercetătorii au testat eficienţa peliculei de grosimea unei molecule asupra a şapte specii de corali diferite, simulând condiţiile în cazul de albire, în simulatorul marin al Institutului Australian de Ştiinţe Marin", a declarat directoarea Fundaţiei, Anna Marsden.

Proiectul a fost dezvoltat pentru a explora noi modalităţi de a reduce impactul albirii coralilor din Marea Barieră, cel mai mare sistem de recif de corali din lume.

„Este importat de remarcat că nu pretinde să fie o soluţie care să se aplice asupra întregii suprafaţe de 248.000 kilometri pătraţi a Marii Bariere, pentru că nu ar putea fi practic. Pelicula este pentru a fi desfăşurată în mod redus şi local pentru a proteja ariile cu risc înalt", a precizat Mardsen.

Albirea coralilor intervenită în perioada 2016 - 2017 a afectat aproximativ 1.500 de kilometri din Marea Barieră de Corali, două treimi din total.

Declarată Patrimoniul Mondial UNESCO şi gazdă a 400 tipuri de corali, 1.500 de specii de peşti şi 4.000 varietăţi de moluşte, Marea Barieră de Corali a început să se degradeze în anii 1990, din cauza a impactului încălzirii globale şi creşterii nivelului de aciditate al apelor ca urmare a prezenţei dioxidului de carbon din atmosferă.

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri