Filmul Armaggedon devine realitate: NASA lansează o navetă care va intra intenționat într-un asteroid pentru a-i modifica orbita

Data publicării:
simulare pe computer cu asteroizii Didymos and Dimorphos, si naveta spatiala dart
Un satelit va însoți misiunea DART, pentru a înregistra impactul cu Dimorphos. Foto: Profimedia

NASA pregătește lansarea unei navete spațiale care va intra intenționat în coliziune cu un asteroid, pentru a-i modifica orbita. Ținta este Dimorphos, o mică Lună care orbitează în jurul asteroidului Didymos, în apropierea Pământului, și va fi prima demonstrație reală a unei tehnologii de apărare planetară, scrie CNN. Este practic transpunerea în realitate a scenariului din blockbuster-ul Armaggedon, în care Bruce Willis a avut misiunea de a salva omenirea de la impactul cu un asteroid gigantic.   

Misiunea DART (Double Asteroid Redirection Test) va fi lansată pe 23 noiembrie, cu o rachetă Falcon 9 a companiei SpaceX a lui Elon Musk, de la baza spațială Vandenberg din California.

După lansare, NASA va testa tehnologia de modificare a orbitei unui asteroid în septembrie 2022, pentru a vedea impactul în spațiu asupra unui asteroid din apropierea Pământului.

Obiectele din apropierea Pământului sunt asteroizi și comete care trec la mai puțin de 48 de milioane de kilometri de Terra (30 de milioane de mile). Detectarea acestor obiecte, care ar putea constitui un pericol major pentru Pământ, este una din principalele misiuni ale NASA și a altor agenții spațiale din lume.

În septembrie 2022, Didymos și Dimorphos vor fi destul de aproape de Pământ, la circa 11 milioane de kilometri. 

Naveta DART va intra intenționat în coliziune cu Dimorphos pentru a-i modifica orbita în jurul asteroidului Didymos, potrivit NASA. Coliziunea va fi înregistrată de LICIACube, un satelit care va însoți misiunea și care se va desprinde de DART înainte de impact, pentru a filma evenimentul. 

„Astronomii vor putea compara observațiile de la mai multe telescoape de pe Terra înainte și după impact pentru a vedea cât de mult s-a modificat orbita lui Dimorphos”, a declarat Tom Statler, cercetător NASA în cadrul programului DART.

La câțiva ani după impact, o altă misiune, Hera, a Agenției Spațiale Europene, va fi lansată pentru a face noi observații asupra binomului Didymos - Dimorphos.

DART se va lovi de Dimorphos cu o viteză de aproape 24.000 de kilometri pe oră.

Impactul va modifica viteza lui Dimorphos pe orbita în jurul asteroidului Didymos cu 1%, ceea ce nu pare mult, dar va modifica perioada de orbitare cu câteva minute. Această modificare va putea fi observată și măsurată cu telescoapele de pe Terra.

Datele culese de misiunile DART și Hera vor contribui la strategiile de apărare planetară, ajutând la a înțelege ce tip de forță este necesară pentru a modifica orbita unui asteroid din apropierea Pământului, care ar putea lovi planeta noastră în viitor.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri