Fostul șef Google avertizează despre „riscul extrem” al AI folosită de teroriști și numește țările cu un posibil „scop malefic”

Data actualizării: Data publicării:
Fost CEO al corporației multinaționale americane și companiei de tehnologie Google, Eric Schmidt. Foto: Profimedia

Un fost director executiv al Google a avertizat cu privire la „riscul extrem” reprezentat de utilizarea inteligenței artificiale (AI) de către teroriști sau state ostile. Eric Schmidt a făcut apel la guverne pentru a supraveghea companiile private de tehnologie, relatează The Independent.

„Temerile reale pe care le am nu sunt cele despre care majoritatea oamenilor vorbesc despre inteligența artificială - eu vorbesc despre riscul extrem”, a declarat dl Schmidt pentru BBC, numind Coreea de Nord, Iranul sau Rusia drept țări care ar putea avea un «scop malefic».

Îngrijorările lui Schmidt

Schmidt, a declarat că tehnologia ar putea fi utilizată pentru a crea arme biologice. 

„Sunt întotdeauna îngrijorat de scenariul „Osama Bin Laden”, în care avem o persoană cu adevărat malefică care preia un aspect al vieții noastre moderne și îl folosește pentru a face rău oamenilor nevinovați”, a spus el.

În contextul în care companiile private conduc dezvoltarea inteligenței artificiale, Schmidt a făcut apel la monitorizarea și reglementarea atentă de către guverne.

„Este foarte important ca guvernele să înțeleagă ce facem și să fie cu ochii pe noi”, a spus el.

Comentariile sale vin în urma unui summit de două zile privind inteligența artificială, desfășurat la Paris, în cadrul căruia Regatul Unit s-a alăturat SUA în a nu semna un comunicat privind direcția viitoare a tehnologiei disruptive.

Declarația privind „inteligența artificială incluzivă și durabilă pentru oameni și planetă” a fost semnată de 57 de țări, inclusiv India și China, precum și de Vatican, UE și Comisia Uniunii Africane.

Marea Britanie a declarat marți, la încheierea summitului, că a refuzat să susțină comunicatul comun deoarece acesta nu a reușit să ofere suficientă „claritate practică” privind „guvernanța globală” a inteligenței artificiale sau să abordeze „întrebări mai dificile” privind siguranța națională.

Întrebat la Sky News dacă a fost o decizie de a fi de partea noii administrații americane, ministrul Comunităților, Alex Norris, a declarat: „Nu (...) nu așa luăm noi deciziile.

„Luăm decizii pe baza a ceea ce este mai bine pentru poporul britanic.

„Asta am făcut în această situație, așa cum am face în orice situație globală sau internă, și asta am făcut aici.”

 Eric Schmidt a ocupat funcții de conducere la Google din 2001 până în 2017.

Editor : A.S.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pericolul ascuns sub pământul României. Avertismentul unui expert american despre mineralele critice din ţara...
Digi FM
Cristi Borcea, în vacanță cu 8 dintre cei 9 copii ai săi. Imagine rară de familie din Grecia: „Pentru unii e...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ce avere a lăsat în urmă Bonnie Tyler, după 50 de ani de carieră. Artista și soțul ei n-au avut copii
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Actrița care a cucerit-o total pe Sharon Stone: "Cea mai șic și talentată femeie din showbiz"
Adevarul
De ce Putin nu vrea să încheie războiul. Explicațiile unui mare finanțist: „Dacă pierde puterea, va fi...
Newsweek
Anunț de la Casa de Pensii. Documentul care trebuie depus de unii pensionari de la 1 iulie. Rămân fără pensie
Digi FM
Brad Pitt și iubita cu 29 de ani mai tânără, în tribune la CM 2026. Un cuplu celebru la Hollywood le-a stat...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce se întâmplă, de fapt, în organism după ce îți faci un tatuaj. Descoperirea care i-a pus pe gânduri pe...
Digi Animal World
Un urs a intrat într-un hotel la 5 dimineața, a băut apă din hol și a dat buzna peste turiști în cameră...
Film Now
Russell Crowe și-a sărbătorit fiul de 20 de ani cu o poză în care își arată mușchii. Fanii au remarcat...
UTV
Fiica Nicoletei Luciu a debutat pe podium la 14 ani. Kim Csergo a atras atenția cu prima ei apariție în...