FOTO Imagine neașteptată surprinsă de Perseverance pe Marte: un ghem de sfoară. După 4 zile, obiectul dispăruse

Data actualizării: Data publicării:
Imagine neașteptată surprinsă de Perseverance pe Marte: un ghem de sfoară
Imagine neașteptată surprinsă de Perseverance pe Marte: un ghem de sfoară. Foto: NASA

Roverul Perseverance al NASA a surprins o imagine neobișnuită a unui obiect aflat pe solul roșu al planetei Marte: un ghem de sfoară, relatează CNN.

Una din camerele foto ale roverului a surprins imaginea obiectului de culoare deschisă pe 12 iulie, iar mulți oameni au spus că acesta arată ca niște spaghete.

Totuși, oficialii agenției spațiale cred că este vorba despre o sfoară care a căzut pe suprafața planetei roșii la aterizarea roverului Perseverance.

Coarda ar putea proveni de la etapa de coborâre a roverului, potrivit unui purtător de cuvânt al misiunii Perseverance de la Jet Propulsion Laboratory al NASA din Pasadena, California.

Roverul nu a mai călătorit în zona în care a fost găsită sfoara, așa că este probabil ca vântul să o fi dus acolo, a spus purtătorul de cuvânt.

Perseverance explorează în prezent craterul Jezero și caută semne că ar fi existat viață pe Marte acum câteva miliarde de ani, a spus purtătorul de cuvânt.

Când Perseverance a trecut din nou prin locul în care fotografiase sfoara, după 4 zile, aceasta dispăruse.

Nu este prima dată când roverul dă peste bucăți de material rămase de la asolizarea sa pe Marte.

Luna trecută, echipa care se ocupă de roverul Perseverance a anunțat pe Twitter că a observat ceea ce părea a fi o bucată din pătura termică folosită pentru a proteja roverul de temperaturile extreme pe care le-a experimentat în timpul aterizării.

„A fost o surpriză să găsim asta aici”, având în vedere că etapa de coborâre a robotului a avut loc la aproximativ 2 km distanță, a scris echipa. „Aceasta bucată a aterizat aici sau a fost adusă de vânt?”

Aceasta nu este singura bucată de gunoi descoperită pe Marte. În aprilie, elicopterul Ingenuity a surprins o imagine a gunoaielor spațiale create de om - trenul de aterizare care a ajutat atât elicopterul, cât și roverul Perseverance să ajungă pe Marte.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Digieconomic
Ce se întâmplă cu creditul unei persoane după deces și cine preia datoria. Explicațiile unui avocat
Digi FM
Cum arată și ce face azi Leonard Miron, fostă vedetă TVR. Cancer, minus 60 kg și o viață cu totul nouă în...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Fiica Madonnei a împlinit 30 de ani. Emoționată, artista i-a dedicat cele mai dulci cuvinte: „La mulți ani...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
James McAvoy, la un pas de moarte după o procedură medicală. Era singur acasă când plămânii i-au cedat: "A...
Adevarul
Cu cât ar putea crește pensiile de la 1 ianuarie 2027
Newsweek
Pensiile magistraților au costat într-un singur an 2.075.652.178 lei. Banii, împărțiți de 5.875 pensionari
Digi FM
Una dintre cele mai urmărite influencerițe din România refuză să fie împreună cu un bărbat care câștigă 4.000...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Superalimentul toamnei pe care îl găsești gratis în natură. Este bogat în vitamina C și antioxidanți. Cum...
Digi Animal World
Ce a găsit un bărbat când se pregătea să-și spele rufele: „Era în haine, am rămas traumatizat”
Film Now
Martin Freeman s-a căsătorit. Cine este partenera cu 23 de ani mai tânără care i-a devenit soție
UTV
Cât cer Andra, Smiley, Delia și Loredana Groza pentru un concert. Onorariile pot ajunge la 20.000 de euro