Atenție la Galaxy Note 8! Există riscul să nu mai poată fi încărcat

Data publicării:
shutterstock_702299608

Mai mulţi utilizatori ai celui mai nou flagship Samsung s-au plâns că smartphone-ul lor nu se mai încarcă.

shutterstock_702299608
Foto: Shutterstock

Mai multe postări de pe forumul oficial Samsung şi de pe reţele de socializare atrag atenţia asupra unei noi potenţiale probleme cu bateriile pentru producătorul coreean.

Conform utilizatorilor, smartphone-ul Galaxy Note 8 nu se mai încarcă dacă a fost descărcat complet. Cu alte cuvinte, dacă bateria este lăsată să ajungă la 0%, nu mai poate fi încărcată.

Cei de la Samsung au emis o comunicare în care anunţă că investighează problema şi că până acum, doar un procent foarte mic de telefoane din seria Note 8 par să fie afectate de această problemă.

Samsung recomandă trimiterea în service a dispozitivelor care beneficiază de garanţie. Pentru cei care nu au garanţie sau nu vor să apeleze la service, există o cale de rezolvare, dar ceva mai complicată.

Utilizatorii pot încerca să pună la încărcat telefoanele timp de 10-15 secunde cu pauze de 30 secunde între încărcări, timp de 20 de minute. Astfel, bateria ar putea fi alimentată treptat cu suficientă energie pentru a putea porni telefonul şi a fi încărcată normal.

Samsung are o istorie agitată în ceea ce priveşte bateriile. Modelul de anul trecut al aceleiaşi serii, Note 7, a fost retras de pe piaţă după ce producătorul a eşuat în mod repetat să rezolve problemele care au dus la explozia bateriilor.

Sursa: News.ro

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri