Digi Mobil și ZTE anunță lansarea, din 15 noiembrie 2017, a unui nou telefon compatibil cu serviciul Voce 4G (VoLTE)

Data actualizării: Data publicării:
digimobil digi magazin

Digi Mobil și ZTE au finalizat cu succes testele de compatibilitate pentru serviciul Voce 4G (VoLTE), astfel încât abonații Digi Mobil beneficiază de un nou telefon compatibil cu tehnologia voce peste 4G. Software-ul pentru acest model ce conține funcționalitatea de voce peste 4G este disponibil deja, începând cu data de 20 octombrie, inclusiv pentru terminalele aflate deja în uz.

ZTE Blade A320 este un telefon dual sim, cu display de 5 inch, procesor Qualcomm de tip quad-core la 1.1 GHz, 1 GB RAM, 8 GB spațiu de stocare și slot pentru cardurile microSD și Android 7.1.1. Telefonul dispune de conectivitate 4G atât în banda 38 (2600 Mhz TDD) , cât și în banda 1 (2100 Mhz FDD).

Tehnologia Voice over LTE (VoLTE) permite realizarea unei convorbiri telefonice prin rețeaua 4G, fără a mai necesita trecerea automată a terminalului din rețeaua de date 4G către cea clasică pentru voce, 3G. Astfel, prin intermediul serviciului Voce 4G, utilizatorii Digi Mobil beneficiază de conectarea aproape instantanee a apelului, timpul de așteptare din momentul inițierii apelului și până în momentul în care e apelat telefonul unui destinatar din rețea, care utilizează tot Voce 4G, scăzând sub două secunde. Totodată, convorbirile prin rețeaua 4G au o calitate și claritate a sunetului mult mai ridicate. În plus, este posibilă realizarea simultană de apeluri telefonice cu sesiuni de download și streaming la viteze 4G. Serviciul Voce 4G, precum și activarea sa, sunt gratuite pentru toate abonamentele din ofertă.

Împreună cu cei de la ZTE, am finalizat cu succes testele de compatibilitate pentru serviciul Voce 4G / VoLTE pentru smartphone-ul Blade A320. Vom continua testele pentru voce 4G astfel încât să creștem permanent ritmul de terminale compatibile cu noua generație de servicii”– a declarat Valentin Popoviciu, vicepreședinte RCS & RDS.

Suntem încântați că împreună cu partenerul nostru Digi Mobil am încheiat testarea și validarea terminalului ZTE A320 – printre primele terminale compatibile cu serviciul VoLTE. Terminalul ZTE A320 este un terminal accesibil tuturor consumatorilor și oferă cele mai noi servicii de comunicare, precum Voce 4G. Cu siguranță că în viitorul apropiat, împreună cu partenerul Digi Mobil, vom aduce pe piața locală și alte terminale mobile ZTE ce vor îngloba ultimele tehnologii și servicii mobile” - a declarat Gabriel Maranca, Head of Sales Terminals - ZTE Romania.

Oferta Digi Mobil include modelul ZTE Blade A320, care poate fi achiziționat fie în 24 de rate fără dobandă la abonamentele Optim, cu ratele direct pe factura Digi, fie cu plata integrală la abonamentul Avantaj. Ratele se acordă prin creditul „ING Acum”, direct din magazinele Digi sau din punctele de prezență RCS & RDS. Programul de rate este destinat tuturor clienților Digi Mobil care se califică uzual pentru un credit de nevoi personale, în condițiile oferite de ING. Rata lunară pentru modelul ZTE Blade A320 este de doar 13 lei/lună, TVA inclus, plus avans.

Digi Mobil este serviciul de telefonie mobilă din portofoliul RCS & RDS, unul dintre cei mai importanți operatori de telecomunicații din regiune care furnizează servicii în România, Ungaria, Spania și Italia. Rețeaua Digi Mobil din România este construită și functionează în tehnologiile 3G si 4G, în benzile de frecvență 900 Mhz (3G), 2100 Mhz (3G si 4G LTE FDD in banda 1), 2600 Mhz (LTE TDD în banda 38 și 3700 LTE TDD în banda 43).

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri