Jocul virtual „Pokémon Go”, victima unui atac mondial al serverelor sale

Data publicării:
GettyImages-547308986

 

FOTO: Gulliver/ Getty Images

Grupul OurMine a atacat serverele la sfârșitul săptămânii trecute, împiedicând accesul la această aplicație, potrivit Agerpres.

Potrivit Techcrunch, grupul de hackeri a asigurat că nu va înceta atacurile până când responsabilii Pokémon Go nu vor intra în contact cu ei. În acest weekend jocul a avut un comportament neregulat. Potrivit CNET, în unele cazuri problemele au apărut la începutul sesiunii, mai degrabă la dispozitivele iOS decât Android, deși ambele platforme au fost afectate.

Grupul OurMine a devenit cunoscut în întreaga lume după ce a atacat conturile de Twitter ale unor personalități din lumea high-tech și ale unor celebrități. Ultimele conturi sparte au fost cele ale lui Jack Dorsey, președintele executiv al Twitter, și Sundar Pichai, președintele executiv al Google.

Un membru anonim al OurMine a declarat că atacul reprezintă un semnal de alarmă la adresa acestei aplicații care ar putea cădea victimă și altor cyber-atacuri. „Nu vrem ca serverele să sufere și alte atacuri, noi putem să le protejăm”, a spus sursa. Prin această modalitate, grupul dorește să-și facă reclamă.

Problema companiei americane Niantic ce a dezvoltat jocul care a ajuns oficial în 26 de țări este însă mai mare. OurMine nu este singurul grup care a atacat această aplicație; un alt grup intitulat Poodle Corp a asigurat prin rețelele de socializare că a produs probleme serverelor companiei, astfel încât popularii Pokemoni să nu poată fi prinși.

Pokemon Go este un joc gratuit, care implică găsirea și capturarea de personaje virtuale Pokemon în diferite locuri din viața reală. Practic, utilizatorii se mută din jocul digital în lumea fizică, prin intermediul camerei smartphone-ului lor, făcându-i să descopere locații în viața reală unde pot descoperi, captura sau lupta cu pokemonii. Jocul în sine este gratuit însă utilizatorul este stimulat să facă apel la buzunar dacă vrea să adauge anumite funcții suplimentare, de exemplu pentru a cumpăra alimente pentru hrana monștrilor capturați.

Jocul se încadrează în așa-numitul gen „realitate augmentată”: jucătorii au posibilitatea de a prinde, antrena și chiar de a lupta cu personajele fictive numite Pokemon, care, prin intermediul dispozitivelor mobile, „apar” în lumea reală. Pentru a crea acest efect, este nevoie de un telefon sau tabletă care să poată rula un soft GPS și care, de preferat, conține o cameră video.

În momentul descărcării jocului, utilizatorii își creează un așa-numit „avatar”, pe care îl pot personaliza după cum doresc. Odată realizat, acesta apare alături de jucător pe harta virtuală a locului în care se află. În diverse puncte de pe hartă, cei de la Niantic au așezat PokeStops și săli de sport Pokemon, unde posibilitățile de interacțiune cu Pokemonii sunt mult mai complexe. Acestea sunt amplasate, de regulă, în jurul unor repere precum opere de artă expuse public, locuri cu însemnătate istorică și alte puncte de interes.

Când jucătorul care se deplasează în lumea reală întâlnește, în cea virtuală, un Pokemon, îl poate vizualiza atât prin intermediul camerei video, efectul fiind unul realist, cât și pe un fundal creat artificial. În cazul în care jucătorul descoperă în jurul său un Pokemon sălbatic, fără „stăpân”, are posibilitatea să-l captureze. Pentru aceasta este folosită o minge specială, Poke Ball, care trebuie aruncată cu precizie în direcția personajului fictiv. Dacă totul decurge corect, utilizatorul este răsplătit cu „bomboane” și „praf de stele”, pe care le va folosi pentru a dezvolta abilitățile Pokemonilor. Scopul jocului este de a captura și dezvolta toate cele 151 de tipuri de Pokemon.

Încă de la lansare, Pokémon Go a avut probleme cu serverele sale din cauza creșterii solicitărilor și a numărului mare de jucători care s-au alăturat acestei tendințe cunoscută drept „pokemani”.

Aplicația, dezvoltată de Niantic Inc, start-up intern al Google-Alphabet, împreună cu Nintendo Co Ltd și Pokémon Company International, a fost lansată la 7 iulie, inițial doar în Statele Unite, Noua Zeelandă și Australia. În mai puțin de o săptămână de la acea dată, a devenit una dintre aplicațiile cele mai descărcate de pe Android Magazin Play. Pokémon GO are mai multe facilitățidecât Tinder, iar utilizatorii petrec mai mult timp pe acest joc decât pe WhatsApp, Instagram, Snapchat sau Facebook Messenger.

Numele de Pokemon este o abreviere a cuvintelor Pocket Monsters, care în traducere înseamnă „monștrii de buzunar”.

Citiți și:

VIDEO | Pokemon Go generează busculade periculoase la New York, Washington și Chicago



Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri