Prima tabletă fără buton, așteptată în primăvara 2017

Data publicării:
tabletagorj-1

Primăvara anului viitor ar putea aduce prima tabletă iPad care va fi controlată exclusiv prin intermediul ecranului.

tableta

Surse din anturajul producătorilor de componente susţin că Apple este pregătită să lanseze primul iPad care nu are în dotare butonul Home. Plasat sub ecran, butonul Home există încă din 2007, de când a fost lansat primul iPhone, şi are rolul de revenire la ecranul principal al sistemului de operare.

La 10 ani distanţă, Apple pare să considere că utilizatorii au suficientă experienţă în folosirea dispozitivelor mobile pentru a se putea descurca şi fără acest buton.

Pentru a putea renunţa la butonul Home, Apple are nevoie să integreze funcţiile acestuia (revenirea la ecranul principal şi deschiderea manager-ului de aplicaţii la dublă apăsare), astfel încât să se poată realiza prin intermediul funcţiilor touch. Acest lucru înseamnă că vor trebui definite nişte aşa-numite gesturi, care implică folosirea unuia sau a mai multor degete pentru trasarea unor linii imaginare pe ecran ce duc la realizarea operaţiunilor care până acum ţineau de butonul Home.

Din punct de vedere tehnic, renunţarea la butonul Home înseamnă că Apple poate micşora dimensiunile tabletei, astfel încât ecranul să ocupe un procent şi mare din suprafaţa efectivă a acesteia. Ramele din jurul ecranului vor deveni şi mai înguste, în special cea inferioară.

Următorul model de iPad, ce urmează a fi lansat în martie 2017, ar fi doar primul dispozitiv Apple care va renunţa la butonul Home. Acelaşi pas îl va face, ulterior, şi iPhone.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașele din România prin care ar putea trece trupele NATO într-o situație de urgență. De ce drumurile devin...
Digi FM
Cât plătesc Cristi Borcea și Valentina Pelinel pentru școala privată a celor trei copii ai lor. Puțini români...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Kelly Osbourne a slăbit atât de mult după moartea lui Ozzy încât nu s-a mai recunoscut: „Vedeam doar o...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Penelope Cruz, răvășitoare într-o rochie roșie, cu crăpătură pe picior, la Veneția. A plâns de emoție după...
Adevarul
Luca Niculescu, tot mai aproape de o desemnare oficială ca prim-ministru. Piperea: „Durează 3-4 luni, după...
Newsweek
A apărut cuponul de pensie pe septembrie în e-Talon! Ce trebuie să verifice acum pensionarii în contul CNPP
Digi FM
Gina Pistol, adevărul despre relația cu tatăl ei: „A trebuit să mă cresc singură”. Cum se înțeleg cei doi în...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Materialul de care nu se lipește nimic. Chinezii au creat un vas de toaletă care ar putea economisi miliarde...
Digi Animal World
Un păianjen gigantic a apărut în podul unei femei: „E de mărimea unui cocker spaniel”
Film Now
Adam Sandler, la 60 de ani. „Regele comediei”, unul dintre cei mai bogați actori. Are o avere impresionantă
UTV
Ce probleme de sănătate are Cheloo. Rapperul de la Paraziții a vorbit despre diagnosticul primit