(P) Sfaturi pentru cei cu un buget mic dedicate următorului televizor

smart tv
FOTO: Getty Images

Dacă a venit momentul să îți schimbi vechiul televizor, dar bugetul pe care l-ai alocat nu este foarte mare, poate că nu te interesează cele mai noi tehnologii de care te poți bucura împreună cu familia. Cu toate astea, este posibil să rămâi surprins de câte lucruri poți avea cu un buget de până în 1000 de lei. Chiar dacă producătorii de televizoare vor să te atragă cu diagonale mai mari decât ai nevoie și cu tehnologii pe care televiziunea de la noi nu o poate oferi, sunt câteva lucruri pe care merită să le ai în următorul tău ecran din sufragerie.

Cel puțin 81 de centimetri

Sunt câteva lucruri minime pe care trebuie să le găsești în următorul tău televizor. Primul dintre ele este o diagonală de cel puțin 81 de centimetri. Aceasta a fost, pentru mult timp, și cea mai populară. Vei găsi modele mai mici decât atât, care te vor atrage prin prețul mult mai mic. Evită-le! Sunt destule modele de 81 de centimetri care vor fi pe placul tău.

De aceea, dacă derulezi mai mult lista de produse, vei descoperi destule modele de televizoare ieftine cu diagonala de 32 de inch sau 81 de centimetri. Acestea se integrează perfect în sufrageria românească tipică, iar calitatea ecranelor este mai mult decât satisfăcătoare.

Însă poți merge și mai departe de 81 de centimetri, pentru că la prețul de sub 1000 de lei poți găsi și variante ce ajung până la 109 centimetri.

Funcții smart și streaming

Divertismentul de calitate a fost acaparat de către aplicații de streaming. Netflix, YouTube, HBO GO, Prime Video sunt doar câteva dintre cele de care te poți bucura. Le găsești cu ușurință instalate în sistemul de operare al televizoarelor smart. Dacă nu se află acolo, le găsești în magazinul de aplicații.

În sufrageria ta, pentru mai puțin de 1000 de lei poți avea un televizor ieftin ce rulează Android TV, sistemul de operare echivalent celui de pe majoritatea smartphone-urilor de pe piață. Asta înseamnă că vei avea acces la toate serviciile puse la dispoziție de Google, iar aplicațiile vor fi actualizate în mod prioritar de către serviciile tale preferate de streaming. Pe lângă aplicațiile clasice de streaming video și audio, Android TV îți oferă acces la un catalog impresionant de aplicații, în cazul în care ai reușit să vezi toate filmele și serialele.

Rezoluție Full HD

Încă un lucru ce nu trebuie să lipsească: rezoluția Full HD. Vei găsi modele cu rezoluție mai mică (HD Ready sau 720p) și, la fel ca în cazul diagonalei, aceasta nu merită. Pentru o diagonală de cel puțin 81 de centimetri, rezoluția Full HD oferă o densitate foarte satisfăcătoare a pixelilor. Cum fiecare serviciu de streaming oferă conținut la această rezoluție, te vei bucura din plin de fiecare pixel.

Un ultim lucru pe care trebuie să-l ai în vedere este conectivitatea clasică: HDMI, USB, WiFi. Chiar dacă televizorul ieftin pe care îl alegi nu va fi smart, cu un Google Chromecast îi vei oferi posibilitatea să redea filmele și serialele preferate de pe Netflix, HBO GO și clipurile video cele mai căutate de pe YouTube.

Pentru tine ce contează cel mai mult la un televizor de sub 1000 de lei?

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
cmp_level, prv_level, m2digi24ro, stickyCookie
Studiu de Audienţă și Trafic Internet (prin CXENSE) brat.ro
cX_S, cX_P, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Instagram instagram.com Vezi politica de confidenţialitate
csrftoken, ds_user_id, ig_did, ig_cb, mcd, mid, rur, shbid, shbts, urlgen
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cx_profile_timeout, cx_profile_data
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi politica de confidențialitate