Românul care a inventat „Simțul Nordului”

Data actualizării: Data publicării:
simtul nordul

A meşterit un dispozitiv ce se ataşează pe corp şi care transformă omul în busolă. „Simţul Nordului” se numeşte creaţia lui, plăsmuită alături de doi americani şi doi spanioli. Să mai spunem că bărbatul de 37 de ani a fost inspirat de un alt vizionar, care „aude” culorile, și avem genericul unui film science-fiction.

Am fost foarte curios să îl cunosc pe acest tip, Neil Harbisson, care are o antenă atașată capului, ce îl ajută să audă culorile. Acea întâlnire, cel mai probabil, mi-a schimbat viaţa”, mărturisește Liviu Babitz, inventatorul român al „Simțului Nordului”.

După acel moment, Liviu Babitz a lucrat cot la cot cu alţi patru pasionaţi de tehnologie SF. Absolvent de matematică şi cinematografie, s-a întâlnit cu doi americani şi doi spanioli, la fel de inventivi şi fără studii de specialitate. Au înfiinţat o companie unică în lume, care îşi propune să realizeze simţuri artificiale. Au scos deja la vânzare un dispozitiv care se ataşează pe piept şi vibrează când omul se îndreaptă spre nord.

„Acesta este al şaselea simţ, să îl vedeţi pentru a înţelege mărimea, pentru că pe ecran poate părea mai mare decât este. De fapt, e foarte mic, de mărimea degetului meu mare”, explică Liviu Babitz.

În ciuda preţului piperat pentru o busolă, 350 de dolari, mulţi americani şi britanici au cumpărat invenţia românului de 37 de ani. Partenerul de la compania care a inventat al şaselea simţ explică: a încercat să creeze un om mai complex.

Alte specii au nativ acest simţ al nordului, aşa că a părut un prim pas natural în decizia alegerii simţului”, spune Scott Cohen, partener de afaceri al românului.

Românul care a inventat al şaselea simţ a fost primul care a testat aparatul ce găseşte nordul. A vrut să le-o ia înainte partenerilor de afaceri care, de altfel, îl admiră foarte mult.

La Liviu găseşti determinarea necesară şi la el vezi că orice barieră nu te poate face să renunţi”, spune Olivier de Simone, partener de afaceri.

La trei luni după lansare, al şaselea simţ a ajuns deja în mâinile şi pe pieptul a mii de pământeni. Cel mai în vârstă cumpărător are 72 de ani şi trăieşte în Statele Unite, iar succesul îl face pe românul plecat de la Arad să lucreze şi alte idei ambiţioase pe care deocamdată le ţine secrete.

Să fac lucrurile diferit a fost parte din viaţa mea de când mă ştiu. Curiozitatea este cea mai mare pasiune din viaţa mea şi singurul lucru care mă face să evoluez” este crezul lui Liviu Babitz.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De ce nu mai vor românii să plece la muncă în străinătate. Interesul a coborât la minimul ultimului deceniu
Digi FM
Cea mai tânără miliardară din lume are doar 21 de ani. Cum a ajuns să aibă o avere de 1,1 miliarde de dolari
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Acum 20 de ani voia să divorțeze de soție, azi îi e mai recunoscător ca oricând. Snoop Dogg: "Mi-am dat seama...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Soția lui Ben Stiller a rupt tăcerea despre presiunile de la Hollywood. I s-a cerut să slăbească pentru un...
Adevarul
Cum îi ajutăm pe copii să accepte că vacanța s-a terminat. Psiholog: „Validați emoția, însă fără să negociați...
Newsweek
Când se plătesc pensiile, alocațiile, indeminzațiile, ajutorul de incluziune în septembrie? Lista completă
Digi FM
Cea mai tânără miliardară din lume are doar 21 de ani. Cum a ajuns să aibă o avere de 1,1 miliarde de dolari
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce se poate întâmpla dacă folosești produse de înfrumusețare expirate. Lucrurile la care să fii atent, pe...
Digi Animal World
Un rechin a regurgitat un arici viu și nevătămat, în fața unor cercetători: „Am reușit să fac o singură poză”
Film Now
Sandra Bullock, declarație rară despre viața amoroasă, la trei ani de la moartea iubitului. Ce i-a spus fiica...
UTV
Mihai Bobonete a dezvăluit de ce a concediat bona copiilor săi: „A treia oară a recunoscut”