VIDEO | Samsung ar putea lansa primul smartphone pliabil anul acesta

Data actualizării: Data publicării:
samsung

Primul dispozitiv mobil care se închide şi se închide asemenea unei cărţi ar putea deveni realitate chiar la finele acestui an.

După mai mulţi ani de zvonuri şi chiar confirmări din partea executivilor companiei, Samsung ar putea lansa, în sfârşit, un prim device pliabil, semn că tehnologia care face posibil acest lucru este acum disponibilă.

Deşi este genul de inovaţie care poate aduce producătorului câştiguri foarte mari, atât financiare, cât şi de imagine, dintre toate companiile din industrie, Samsung a fost singura asociată cu acest produs, iar reprezentanţii companiei au fost singurii care au recunoscut că lucrează la aşa ceva.

Aşteptat iniţial pentru al treilea trimestru al anului trecut, dispozitivul pliabil al celor de la Samsung ar putea fi lansat la sfârşitul acestui an sau la începutul anului viitor. 

Conform publicaţiei coreene The Electronic Times, care citează surse anonime din mai multe nişe de componente electronice, Samsung ar fi stabilit un plan de lansare care prevede trecerea din faza de proiectare la cea de producţie în masă. Se pare că producţia în masă va începe în noiembrie, după ce se va încheia dezvoltarea ecranelor speciale pentru acest tip de dispozitiv.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Informaţiile de până acum vorbesc despre un dispozitiv mobil cu ecran de 7,3 inch, care poate fi folosit ca o tabletă şi pliat apoi pe jumătate pentru a se transforma într-un smartphone. Plierea este şi soluţia cea mai bună pentru a oferi avantajele unui ecran mare şi, totodată, portabilitatea unui dispozitiv de dimensiuni reduse.

Proiectarea unui astfel de dispozitiv a fost, probabil, una dintre cele mai complicate sarcini pe care şi-a asumat-o o companie de tehnologie în ultimii ani. Nu doar ecranul, ci toate componentele plasate la jumătatea device-ului, inclusiv carcasa şi bateria, trebuie să fie maleabile şi să suporte presiunea plierii.

Sursa: News.ro

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri