Un studiu arată că românii petrec peste șapte ore pe zi pe telefon și laptop

Data actualizării: Data publicării:
oameni in fata ecranelor
Românii petrec mai bine de 7 ore în față unui ecran în fiecare zi. Foto: Profimedia Images

Peste șapte ore pe zi este timpul pe care îl petrecem în medie în fața calculatorului, laptopului sau al telefonului, relevă un studiu făcut la nivel internațional de Global Media Intelligence Report în 2020. Interesant este faptul că timpul petrecut conectați la un device nu a crescut din cauza pandemiei în România.Cifrele arată chiar o ușoară scădere față de anul trecut. 

Cea mai mare parte a zilei o petrecem în fața unui ecran, dacă luăm în calcul și timpul petrecut în fața televezorului. Studiul realizat la nivel internațional arată că românii au stat în medie patru ore pe zi în fața unui calculator sau a unei tablete. Totuși, în ciuda pandemiei și a distanțării sociale, s-a înregistrat o scădere cu 20 de minute față de anul trecut. Timpul alocat telefoanelor inteligente este de aproximativ 3 ore și jumătate, cu 15 minute mai puțin decât anul trecut. Iar rețelelor sociale le acordăm în jur de 2 ore și 20 de minute zilnic, potrivit studiului.

În privința device-urilor preferate de români, pe primul loc se află smartphone-ul. Aproape toți cei cu acces la internet au un telefon inteligent, iar 86% dintre ei au un laptop sau un desktop. Numărul posesorilor de tabletă este însă în scădere față de anul trecut, de la 45%, la 41%. Tinerii sunt cei care au renunțat preponderent la acest tip de device. În schimb s-a înregistrat o creștere de 5 puncte procentuale în rândul celor care dețin un televizor inteligent, românii depășindu-i pe polonezi la aceastî categorie.

Smartwatch-urile sau electrocasnicele inteligente nu sunt însă la fel de căutate, nici măcar în cazul gospodăriilor cu venituri ridicate. Devin însă din ce în ce mai populare serviciile de video streaming. 60% dintre românii chestionați dețin un abonament la o platformă online cu filme și seriale. Numărul lor este în creștere față de anul trecut, poate și datorită lipsei multor altor variante de divertisment în perioada pandemiei.

Editor : A.A.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
La ce distanță se plantează gardul viu de gardul vecinului? Linia de hotar trebuie respectată
Digi FM
Câte note de 10 s-au luat la BAC 2025. Trei zile pentru depus contestații
Pro FM
Este leită Beyonce, acum mai bine de 20 de ani. Blue Ivy, tot mai înaltă și subțire. Alături de mama ei, în...
Film Now
Zâmbet șarmant, ruj roșu și atitudine senzuală. Scarlett Johansson, în fustă mini la ședința foto pentru...
Adevarul
Rusia și-a schimbat din mers strategia pentru a pune mâna pe România. „Rețeta nu e complicată, dar e pusă...
Newsweek
Contribuții de sănătate la pensii peste 4.000 lei. Cine nu poate cumula pensia cu salariul?
Digi FM
Soția lui Ilie Năstase, după ce a depus actele de divorț: "Nu vreau să-l denigrez, doar că nu am mai putut să...
Digi World
De ce ar trebui să porți ochelari de soare tot timpul anului, chiar și când sunt nori. Așa poți preveni...
Digi Animal World
Imagini virale cu doi pui de urs. S-au luat la harță, apoi au dansat și s-au îmbrățișat
Film Now
Damson Idris, îngrozit în timp ce filma o scenă cu Brad Pitt în „F1”: „Am crezut că o să-mi pierd slujba”
UTV
Bianca Censori, copia fidelă a lui Kim Kardashian: body nude și cizme de blană în Beverly Hills