Google a șters datoria de 100.000 de euro a unui copil

Data publicării:
Google Updates Its Logo
FOTO: Gulliver/ Getty Images

Google a șters datoria de 100.000 de euro a unui copil de 12 ani, care în încercarea de a face trupa în care cântă mai cunoscută pe internet a acumulat datorii pe cardul părinților, relatează The Guardian

Google Updates Its Logo
Foto: Gulliver/Getty Images

Jose Javier, un copil de 12 ani din Spania, și-a făcut cont de AdWords, un serviciu pay-per-click al gigantului IT, care pune reclamele în topul căutărilor pe Google și pe alte site-uri, și a dat datele de pe cardul părinților fără să își dea seama de costurile acestui serviciu.

Pentru aplicația AdWords, utilizatorul introduce datele de pe cardul de credit și apoi de fiecare dată când o altă persoană accesează linkul sunt luați banii din contul respectiv. Părinții copilului, care i-au deschis un cont de economii, i-au dat aceste date deoarece credeau că cel mic va câștiga bani din reclamele de pe site-ul său.

Mama băiatului, Inma Quesada, a explicat că băiatul voia să strângă bani pentru a cumpăra instrumente pentru trupa lui „Los Salerosos”, în care cântă la trompetă.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Părinții lui au aflat despre greșeala copilului, când au fost sunați de la bancă și li s-a atras atenția sume mari de bani sunt retrase din contul lor.

Google a transmis că va șterge datoria copilului pentru că „ a fost o greșeală și a acționat fără să gândească”.

Un copil de 12 ani nu vrea să cheltuiască 100.000 de euro”, a declarat purtătoarea de cuvânt a Google.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri