Sari la conținut

În China s-ar fi născut primii copii cu ADN modificat

Un om de știință din China a anunțat că a ajutat la venirea pe lume a doi copii cărora le-a modificat ADN-ul, relatează BBC. Însă cercetătorii din întreaga lume au condamnat gestul său, în condițiile în care Universitatea din Shenzen la care lucrează He Jiankui a susținut că nu era la curent cu acest „proiect”.

fetus bebelus nenascut_shutterstock_559467622

Foto: Shutterstock

Profesorul He Jiankui de la un laborator din Shenzen, absolvent la prestigioasa universitate Stanford, a anunțat că săptămâna trecută s-au născut două fetițe gemene, Lulu și Nana, ai căror embrioni a fost modificat genetic astfel încât să nu contacteze virusul HIV.

BBC precizează că afirmațiile lui nu sunt verificate de alți cercetători și, mai mult, au provocat consternare, numind ideea ca fiind „monstruoasă”, deoarece editarea genetică este interzisă în majoritatea țărilor.

Editarea genetică ar putea ajuta la evitarea multor boli, prin ștergerea și înlocuirea la nivel molecular a embrionilor cu probleme, sau prin modificarea lor.

Însă oamenii de știință se feresc să facă acest lucru, de frică să nu fie afectat acel individ dar și generațiile viitoare care ar urma să moștenească acele gene modificate.

În prezent, oamenii de știință pot edita embrionii pierduți în timpul fertilizării in vitro, însă trebuie obligatoriu distruși pentru a nu duce la nașterea unui copil.

Cercetătorul He Jiankui a dezvăluit că a realizat acest lucru prin eliminarea unei gene numită CCR5 și astfel fetițele „Lulu” și „Nana” nu vor putea să contracteze HIV chiar dacă sunt expuse virusului.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

El a mai spus că nu intenționează să „construiască” bebeluși cu o anumită culoare a ochilor sau IQ mai mare, ci doar să-i ferească de boli: „Înțeleg că munca mea este controversată, dar cred că familiile au nevoie de această tehnologie și sunt dispus să primesc criticile.”

În schimb, multe organizații - printre care și Universitatea de Știință și Tehnică din Shenzen – au negat că au vreo legătură cu acest „proiect” și vor lansa o investigație.

Alți cercetători au spus că He Jiankui a mers prea departe cu experimentul pe embrioni sănătoși, fără o justificare.

„Dacă se dovedește a fi fals, este un comportament științific iresponsabil. Dacă este adevărat, este tot un comportament științific iresponsabil”, a spus profesorul emerit Robert Winston de la Colegiul Imperial din Londra.

În schimb, profesorul Iulian Săvulescu de la Universitatea Oxford a spus că „dacă este adevărat, experimentul este monstruos”.

„Modificarea genetică este în continuare în faza de experiment și este asociată cu mutații, capabile să ducă la probleme genetice la începutul și la finalul vieții, inclusiv la dezvoltarea cancerului. Acest experiment a expus copii sănătoși la editarea genetică fără niciun beneficiu real”, a adăugat cercetătorul.

Oamenii de știință spun că modificările genetice vor putea fi justificate în viitor, însă este nevoie de mai multe verificări și măsuri riguroase înainte de a fi permisă, pentru că nu se cunosc deocamdată efectele pe termen lung, iar experimentele pe oameni sunt inacceptabile din punct de vedere etic și moral.

Etichete: China , fertilizare in vitro , modificare genetica , adn modificat , He Jiankui , bebelusi adn modificat

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale