Acuzații | Google te urmărește chiar dacă ai oprit funcția „Location History” pe mobil

Data actualizării: Data publicării:
google search mobile shutterstock

Google este acuzată într-un proces din Statele Unite că urmăreşte în mode ilegal mişcările a milioane de utilizatori de iPhone, dar şi de mobile cu sistemul Android, chiar dacă aceştia folosesc o setare pentru a preveni acest lucru, transmite Reuters.

google search mobile shutterstock
FOTO: Shutterstock

Potrivit unei plângeri înregistrate la sfârşitul săptămânii trecute, Google susţine în mod eronat că oamenii nu vor fi urmăriţi dacă opresc funcţia ”Location History” şi le încalcă viaţa privată prin monitorizarea şi stocarea mişcărilor acestora.

„Google a afirmat că un utilizator poate opri oricând istoricul locaţiei. Cu funcţia Location History oprită, locurile unde mergeţi nu mai sunt stocate. Acest lucru nu este adevărat”, potrivit plângerii înregistrate la tribunalul federal din San Francisco.

Reclamantul, Napoleon Patacsil din San Diego, vrea să obţină statul de proces colectiv în numele utiizatorilor de telefoane cu sistem Android şi de iPhone-uri care au oprit funcţia de urmărire.

Patacsil solicită despăgubiri nespecificate pentru încălcarea de către Google a legislaţiei din California referitoare la confidenţialitatea datelor şi a intruziunii în viaţa privată a oamenilor.

Urmărirea deplasării oamenilor de către Google a fost descrisă pe 13 august într-un articol al Associated Press, potrivit căruia faptul a fost confirmat de cercetători ai Princeton University.

Reprezentanţii Google nu au răspuns luni solicitărilor de comentarii.

Patacsil susţine că Google l-a urmărit ilegal prin intermediul telefonului său cu sistemul Android şi ulterior prin intermediul iPhone-ului său pe care a descărcat unele aplicaţii ale Google.

Potrivit acestuia, obiectivul principal al Google este de a monitoriza utilizatorii de telefoane şi să permită unor terţe părţi să facă acest lucru.

Sursa: news.ro

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri