BUSINESS CLUB. Cum se descurcă Microsoft sub cel de-al treilea director executiv din istorie

Data publicării:
BLOCARE PLATI MICROSOFT

În cei 40 de ani care au trecut de la înfiinţare, Microsoft a avut doar trei directori executivi. Primul a fost Bill Gates, fondatorul companiei şi omul care a creat un monopol care rezistă şi acum, cel al sistemului de operare Windows.

Apoi, din 2000 până la începutul anului trecut, director a fost Steve Ballmer, cel care a condus Microsoft pe principiul „echipa câştigătoare nu se schimbă”. Câtă vreme compania continua să aibă încasări relativ stabile, nu s-a grăbit să inoveze şi să îi schimbe modul de funcţionare. Însă această strategie a ajuns să erodeze afacerile Microsoft.

În ultimul an, cel de-al treilea director executiv al Microsoft, Satya Nadella, a încercat să oprească acest proces de eroziune. A înţeles că piaţa IT s-a schimbat. Consumatorii vor sisteme de operare şi aplicaţii gratuite, folosesc mai des telefoanele mobile şi tabletele decât calculatoarele şi sunt dispuşi să plătească doar pentru serviciile premium.

De aceea, în anul care a trecut de cât Satya Nadella a preluat conducerea, Microsoft s-a concentrat mai mult ca niciodată pe softurile gratuite. Cine are deja o licenţă de Windows 7 sau 8 nu va trebui să plătească niciun ban pentru noul sistem de operare Windows 10.

Iar pachetul de utilitare pentru birou Microsoft Office a fost lansat gratuit pe dispozitivele mobile, ca o formă de promovare a serviciilor contra-cost. Mai exact, utilizatorul poate edita un text în aplicaţia gratuită Word din pachetul Office de pe telefonul mobil. Dar, dacă vrea să îşi continue munca pe un calculator, va trebui să folosească editorul de texte Word pentru PC, care încă mai trebuie plătit.

Satya Nadella a înţeles în acelaşi timp că Microsoft trebuie să producă mai multe dispozitive. Acesta este şi unul dintre motivele pentru care compania a cumpărat producătorul finlandez de telefoane mobile Nokia.

Microsoft încasează acum câte 2 miliarde de dolari pe trimestru din vânzarea de telefoane inteligente. Nu este o sumă astronomică, dar divizia de telefonie rămâne una cu potenţial.

Însă principalul dispozitiv al celor de la Microsoft rămâne consola Xbox, ale cărei vânzări au crescut simţitor după ce Nadella a preluat conducerea companiei şi a reorganizat divizia de jocuri.

Microsoft a prezentat de curând şi ochelarii de realitate augmentată Hololens, care ar putea juca un rol important în viitorul companiei sau care, în acelaşi timp, ar putea fi un eşec. Pentru că în acest moment aceasta este problema lui Nadella: nu ştie dacă planul său de reorganizare funcţionează.

În ultimul an, Microsoft a devenit o companie mult mai dinamică şi inovativă. Însă valoarea sa de piaţă s-a prăbușit cu 15% în doar o săptămână după publicarea unor rezultate financiare dezamăgitoare.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri